FOTO: Zona comercială din sudul Târgu-Jiului, la marginea civilizației!

6361

Strada care trece pe sub podul de peste râul Jiu, în zona de sud a orașului Târgu-Jiu, prin spatele pieței agroalimentare și a unui cunoscut supermarket, e invadată de gunoaie, circulația e obstrucționată de paleți din lemn depozitați direct pe carosabil și autovehicule de transport marfă parcate pe ambele sensuri, iar întreg perimetrul dă senzația unei periferii de colhoz și nu de zonă comercială a unui municipiu în care a pătruns civilizația.

Autoritățile cu atribuții în protecția mediului și circulație rutieră s-au oprit doar în fața magazinelor și standurilor din supermarketurile sau din piața de gross (Târgul Litovoi) din așa-zisa zonă comercială din sudul municipiului Târgu-Jiu, altfel nu se explică cum o stradă cu circulație pe ambele sensuri e aproape blocată de autovehicule sau pur și simplu de paleți din lemn folosiți la transportul mărfurilor.
Peisajul dezolant e completat de stive de cutii din carton depozitate sau aruncate în marginea străzii fără nume, care trece pe sub podul Jiului, de gunoaie și de improvizațiile comercianților din piața agroalimentară care au chioșcuri înspre stradă.
În aceste condiții, e cât se poate de clar că niciun angajat al Poliției Locale Târgu-Jiu, din cele trei compartimente cu competențe pe mediu, circulație și control comercial, n-au călcat prin zonă.
Nici salariații celor două compartimente pentru monitorizarea serviciilor comunitare din Primăria Târgu-Jiu și nici comisarii Gărzii Naționale de Mediu nu și-au făcut drum pe digul Jiului, prin spatele celor trei supermarketuri din zonă, poate tocmai pentru a nu-i deranja pe șefii acestora și pe patronii pieței agroalimentare.
Claudiu Matei

2 COMENTARII

  1. Când va deveni Tg Jiul hn oraș curat, frumos și civilizat?!!! S a votat în Tg Jiu schimbarea dar schimbarea e din rau in mai rău. Nu înțeleg cum un oraș nu prea mare ca Tg jiul nu poate fi administrat!!! E imposibil de crezut ca încă nimic nu se misca . Primaria, Consiliul Județean si alte instituții desteptarea, faceți ceva pentru acest oraș in care locuim si voi. Nu va e rușine sa stați in birouri pe bani mulți fara sa faceți ceva bun în acest oraș

Dă-i un răspuns lui Gogu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here