FOTO: Zeci de tineri din județ, premiați la Gala Tinerilor a UCB Târgu Jiu

1497

Desfășurat în data de 14 iunie 2019, în amfiteatrul „Auditorium Maximum” din cadrul Universității „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, sala a devenit neîncăpătoare pentru tinerii premiați, susținătorii acestora, dar și reprezentanți ai instituțiilor publice din Târgu Jiu și ai partenerilor, la ediția din acest an a Galei Tinerilor. Scopul organizării acestui eveniment a fost de a premia și de a susține tinerii gorjeni, să îi încurajăm să continue drumul pe care l-au ales și să se dezvolte pe plan profesional. Astfel, au fost premiate o parte dintre importantele valori ale județului Gorj:

– tinerii olimpici ce studiază la liceele din județul Gorj, care au obținut premii la olimpiade și concursuri naționale, inclusiv în domeniul sportiv (77 de tineri);

– cei mai activi voluntari din cadrul organizaţiilor de tineret din județul Gorj (15 voluntari);

– cei mai activi voluntari din cadrul Consiliilor Școlare ale Elevilor (4 elevi);

– studenții cu performanțe academice deosebite din cadrul UCB – (5 studenți).

Premii speciale s-au acordat celor 22 de voluntari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, unor organizații studențești, dar și celor mai implicați voluntari din Liga Studenților din UCB, organizatorii evenimentului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here