FOTO/ VIDEO Accident grav la Târgu-Cărbunești: Dian Popescu, martor

524

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în apropierea spitalului din Târgu-Cărbunești. Un autoturism aflat în depășirea mașinii conduse de președintele ALDE Gorj, Dian Popescu, a intrat în coliziune cu autovehiculul din fața fostului senator, care semnalizase virajul la stânga. Evenimentul rutier s-a soldat cu două victime, doi bărbați de 40, respectiv 21 de ani, din Berlești. Tinerii răniți se aflau în autoturismul Renault, care a virat la stânga. ”Cel din față a semnalizat stânga, eu eram cam la 30 de metri în spate, l-am văzut și am frânat, după care un șofer din spatele meu a intrat în depășire, m-a depășit și pe mine, intrând în coliziune cu cel care a făcut stânga. Aici este de discutat. Vina este 60% a celui din față că nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, deși a semnalizat, în lege scrie foarte clar, semnalizare și asigurare. Celălalt a venit cu viteză foarte mare, chiar dacă s-a asigurat, m-a văzut pe mine că stau cuminte și nu depășesc, el nu și-a dat seama de ce eu nu depășesc. Eu am încetinit. L-a lovit în spate, l-a aruncat peste cap, de două ori. Putea să mă acroșeze și pe mine, dacă nu mergeam încet și nu frânam”, a declarat Dian Popescu, pentru Gorjeanul. Dian Popescu a sunat la 112 și a anunțat accidentul, după care a mers direct la spital pentru a solicita intervenția echipajului de la Ambulanță. Șoferul care a intrat în depășire are 33 de ani și este din Mușețești. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here