FOTO/ Un șofer a intrat cu mașina de lux într-un stâlp: VEZI CÂT DE PUTERNIC A FOST IMPACTUL

556

Un șofer grăbit, din orașul Târgu-Cărbunești, a dărâmat un stâlp de iluminat public, din localitate, după ce a pierdut controlul volanului unui autoturism BMW. Primele informații arată că nu au fost înregistrate victime. Evenimentul rutier a avut loc aseară. Martorii susțin că, înainte să se oprească în stâlp, acesta ar fi avariat și câteva mașini aflate pe marginea drumului. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, bărbatul nu s-a prezentat deocamdată la Poliție. Acesta are la dispoziție 24 de ore pentru a anunța circumstanțele în care s-a produs și pentru a obține autorizația de reparație a autovehicului. Reprezentanții societății care se ocupă de iluminat public pot solicita despăgubiri asiguratorului.

2 COMENTARII

  1. Referitor la reportajul de mai sus pot spune ca v-ați făcut datoria la fel ca și autoritățile din orașul Tg-Carbunesti. Ce ați uitat sa menționați este ca pana sa se oprească cu mașina în acel stâlp de curent , s-a mai proptit într-un alt stâlp de curent și o banca , care au avariat un balcon din blocul B23, str. Pandurilor, lucru care a provocat panica locatarilor acelui imobil . Se pare ca „asta-i Romania” promovam minciuna , dezinformarea , hoția, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.