FOTO: Percheziții la traficanți de droguri, un tânăr a fost arestat

1313
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
În cursul zilei de astăzi, acesta a fost prezentat Tribunalului Gorj cu propuneri legale, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
,,La data de 17 iulie a.c., polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au efectuat 12 percheziții domiciliare, în județele: Gorj (10), Dolj (1)și Argeș(1), într-un dosar penal privind constituirea unui grup infracțional și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În fapt, în perioada ianuarie-iunie 2020, pe raza județului Gorj, ar fi fost constituit un grup infracțional prin intermediul căruia ar fi fost efectuate operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
23 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Gorj și SCCO Gorj, iar 7 tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Tribunalului Gorj, cu propuneri legale.
În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe pungi ce conțineau materie vegetală cu miros specific, 5 cântare folosite la porționarea masei vegetale, 2 stick-uri de memorie, o râșniță de mărunțit şi 23 de terminale mobile.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalităţii organizate din Dolj, Mehedinți și Argeș.
Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Gorj, IPJ Gorj,IJJ Gorj și IJJ Dolj”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here