FOTO| Discover Peștișani – ”75 de minute, emoție pură!”

2301
HOBIȚA-TURNEUL STRADIVARIUS 7 IULIE 2023-ACASĂ LA BRÂNCUȘI
”In The Mood for Love”
75 de minute de emoție pură. Nu putem alege cuvintele potrivite pentru atmosfera care a fost vineri, la Hobița, în curtea Casei Muzeu Constantin Brâncuși. Alexandru Tomescu și Adela Liculescu – Pianist au creat o seară de vis pentru cei peste 500 de oameni care au venit din toate zonele țării pentru a asista la ediția nr. 15 din cadrul Turneului Internațional Stradivarius. Locul unde a pășit pentru prima dată Brâncuși, sunetul viorii Stradivarius-Elder-Voicu și pianul au desăvârșit magia serii.
Cu această ocazie, Hobița a fost inclusă pentru prima dată în cadrul turneului Stradivarius, turneu pe care Alexandru Tomescu îl susține din 2007, an de an acesta încântând publicul din toată țara și nu numai, cu interpretări ce țin de marile scene ale lumii.
Alexandru Tomescu a adus mereu alături de el în turneu, artiști ce performează la diverse instrumente muzicale recunoscuți în plan internațional. Anul acesta l-a acompaniat la pian Adela Liculescu, cea care la numai opt ani debuta deja la Filarmonica Gasteig din München. Aceasta este stabilită de peste 10 ani la Viena și este artist oficial Bösendorfer.
Organizatorul local al evenimentului-Primăria și Consiliul Local Peștișani
Parteneri-Pensiunea La Moară și Casa Mitu
Parteneri media-Gorj Biz, Web Logistics, Momente Divine
Mulțumim pentru suvenirurile oferite oaspeților Povestea Papusilor din Macrame, Bunicii Comunitatii Pestisani, Adriana Nărban, Antoaneta Vlagiu și Aranjamente Lavandă-Marius Nîrban.
De asemenea, mulțumim tuturor celor care onorați cu prezența evenimentele comunei Peștișani și vă așteptăm de fiecare dată să ne treceți pragul cu bucurie, emoție și încântare.

1 COMENTARIU

  1. Multă prostie e pe Terra, nu numai in Gorj! Ce le zicea Brâncuși consătenilor, când a revenit, in „vizita de lucru” – Coloana, etc.., de la Paris la Peștișani? Boi v-am lăsat, boi ati ramas! Nu e exact dar asta era sensul vorbelor lui. Acum zona cu boi e europeană, dacă nu chiar planetara. Eu sunt de pe Terra.

Comentariile sunt închise.