FOTO: Darius Vâlcov a lipsit, din nou, de la proces! Ce a declarat avocata consilierului premierului Viorica Dăncilă

443

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a lipsit și astăzi la  procesul de la Tribunalul Gorj, în care este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. După ce, pe 23 octombrie, fostul ministru al Finanţelor a anunțat, în scris, că se află în imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei, pentru că se află la locul de muncă, la Guvernul României, de această dată a fost reprezentat de avocatul său, Lucia Furtună.

”Nu a putut să vină, fiind de altfel și primul termen în începerea cercetării judecătorești. Probabil că o să vină la termenele următoare. Vom începe administrarea de probe și desigur, fie că împreună, fie că numai apărătorul, oricum vom fi prezenți la administrarea probelor. Contestăm probele administrate, iar rechizitoriul în sine, din punctul de vedere al apărării, este un scenariu cu privire la persoana clientului meu, în sensul că pe niște relații profesionale desfășurate între niște societăți și funcționari de la OCPI, probabil pentru a se da un mai mare impact acestei cauze a trebuit să apară și domnul Vâlcov, care nu are nicio treabă, nu are nicio legatură până la urmă cu toată situația de fapt, descrisă în rechizitoriu”, a declarat Lucia Furtună.

Și ceilalți avocați au cerut amânarea judecății în vederea pregătirii apărării. Magistratul de caz a stabilit ca următoarea înfățișare să aibă loc pe 20 noiembrie, respingând toate solicitările avocaților privind ora și data la care va avea loc următorul termen. ”Decizia mi s-a părut ciudată, dar judecătorul e suveran, face ce vrea”, a spus avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, cel care o reprezintă pe Elena Calotă, colega de dosar a lui Darius Vâlcov.

Acesta a contestat administrarea probelor în dosar. ”Acuzațiile formulate în dosar sunt neadevărate și nu au niciun fundament, în ceea ce îi privește pe toți inculpații. De fapt, dosarul acesta a fost construit, pentru că Vâlcov trebuie să mai aibă un dosar, dar din punctul meu de vedere nu are niciun fundament, nicio susținere. Este o prestare de servicii. Este vorba despre un funcționar care, după program, desfășura o activitate remunerată, la o altă societate. Nu e interzis. Luare de mită este dacă nu desfășori o activitate, ori el venea zilnic la serviciu. Vâlcov 《nu tace, nu e cuminte》, trebuie să aibă dosar. Nici Vâlcov nu e vinovat și nici ceilalți inculpați”, a spus Veronel Rădulescu. Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.