FOTO| Copii și câini polițiști, la Rânca – Instruire și drumeție

829

IPJ Gorj: Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei ai Biroului Siguranţa Şcolară şi Serviciului Criminalistic, au desfăşurat, ieri, o activitate informativ-preventivă la Tabăra de Vară, organizată în Staţiunea Turistică Montană Rânca, la care au participat aproximativ 90 de elevi şi 10 cadre didactice.

Ziua a început prin discuţii interactive între poliţişti şi elevi, care au cuprins teme precum modul de comportare în societate, la şcoală şi în familie, prevenirea bullying-ul sau a violenţei, siguranţa în mediul online, precum şi aspecte privitoare la consumul ilicit de substanţe psihoactive.

Ulterior, elevii au plecat într-o drumeţie alături de poliţişti şi colegii patrupezi, în cadrul căreia au fost efectuate exerciţii demonstrative de prindere a unui infractor, de identificare a unui bun sau a unei persoane pierdute, iar Max şi Bella, câinii poliţişti ai Serviciului Criminalistic, şi-au arătat îndeletnicirile, în aplauzele copiilor.

 

Astfel, copiii au înţeles ce inseamnă o dispariţie a unui minor pentru poliţişti, fiindu-le explicată mobilizarea de forţe în astfel de cazuri, dar şi importanţa identificării minorului în cel mai scurt timp, astfel că au fost instruiţi să comunice părinţilor locul şi persoanele cu care se întâlnesc, atunci când părăsesc domiciliul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here