FOTO: Cine sunt cei doi logodnici găsiți morți într-o garsonieră din Târgu-Jiu

20474

O tânără de 18 ani și logodnicul ei, în vârstă de 20 de ani, ambii din orașul Tismana, au fost găsiți morți, în această dimineață, într-o garsonieră din Târgu-Jiu. Fata era elevă în clasa a XII-a, la Colegiul Tehnic Henri Coandă și locuiau cu chirie în imobilul de pe Aleea Islaz, din municipiu. Primele verificări au aratat că cei doi logodnici s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă pe lemne. Mama fetei ar fi făcut descoperirea șocantă și a sunat la 112. Poliția a deschis o anchetă în acest caz. Apropiații spun că femeia ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale, la aflarea veștii.

”La data de 8 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 51 de ani, din orașul Tismana, despre faptul că i-a găsit decedați pe fiica sa și pe prietenul acesteia, într-o locuință închiriată, de pe strada Islaz, din Târgu-Jiu. Polițiștii s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor, constatând că o tânără de 18 ani și prietenul său, din orașul Tismana, care locuiau cu chirie într-o garsonieră din municipiul Târgu-Jiu, au fost găsiți decedați ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon provenit de la o sobă pe lemne. Cu ocazia examinării cadavrelor, nu s-au constatat urme de violenţă pe corpuri, care au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cosmina și Marius urmau să se căsătorească anul viitor. Profesorii au numai cuvinte de laudă despre tânăra de 18 ani. Aceasta era înscrisă la Profilul Matematică-Informatică și avea rezultate deosebite. ”În urmă cu două zile am văzut-o din mașină, eram într-o benzinărie și am văzut-o pe stradă. Am observat-o. Era o fată foarte exuberantă, învăța bine, cu capacități intelectuale deosebite. A locuit în căminul școlii, până anul trecut. De atunci nu a mai avut cazare aici, la noi. Venea la școală, era un copil cuminte. Nu știam despre logodnă”, a spus, pentru Gorjeanul, Cristina Tauru, directorul Colegiului Național Henri Coandă din Târgu-Jiu. Părinții celor doi tineri locuiesc în Tismana. O colegă a Cosminei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook a acesteia. ”Nu-mi vine să cred că sunt nevoită să scriu asta aici, pentru tine, dar cred că meriți un rămas bun! Sunt încă în șoc, nu pot să cred că te-am pierdut. Știu caă nu ne-am înțeles mereu bine și am avut neînțelegerile noastre, dar ai fost și vei rămâne colega mea. Am amintiri cu tine, care acum dau năvală în mintea mea. Nu-mi vine să cred, pentru că acum două zile ți-am dat mesaj și ti-am zis că îți stă bine cum te-ai tuns. Nu-mi vine să cred că visul tau de a lua permisul, acum e doar un vis. Ai fost o colegă bună, pierdea ta e tragică si simt un gol în stomac de când am aflat vestea asta nenorocită. Erai o fată bună și nu meritai asta! Dumnezeu să te odihnească în pace, sper să-ți fie mai bine acolo unde ești”, a scris aceasta, pe rețeaua de socializare. ”Îmi pare rău pentru voi doi! Dumnezeu să vă aibă în pază! Păcat, aveați toată viața înainte”, este mesajul postat de o altă tânără. Detalii în ediția de mâine! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here