FOTO: Ce-au făcut poliţiştii, pentru a se împrieteni cu copiii!

637

Programul ”INVITAȚIE LA JOACĂ, DE LA PRIETENUL MEU POLIȚIST” a fost  demarat în prima şcoală din municipiu, cu picturi murale realizate de poliţiştii de prevenire.

Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Gorj au creat programul ”Invitație la joacă, de la prietenul meu polițist”, prin care și-au propus realizarea de activități în beneficiul copiilor, cum ar fi concursuri de eseuri, pictură, precum și alte întâlniri constructive.

IPJ Gorj transmite că, în această săptămână, polițiști din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Gorj au realizat picturi murale la sediul Școlii Gimnaziale nr. 7 Vădeni, din municipiul Târgu-Jiu, picturi ale căror teme au fost personaje din desene animate, precum și peisaje cu flori și copaci, în scopul îmbunătățirii climatului în care elevii își desfășoară activitatea.

“Întrucât joaca este esențială pentru creșterea și dezvoltarea copiilor, iar implicarea polițiștilor în aceste activități ale copiilor duce la crearea de legături și consolidarea încrederii între participanți, polițiștii au desenat în curtea unității de învățământ două șotroane colorate, reușind să-i bucure pe elevii care nu au ezitat să-i roage și pe polițiști să li se alăture în joc. În dimineața zilei de 24.05.2021, elevii au fost așteptați în clasă de către polițiștii de prevenire, astfel că le-au putut vedea bucuria și entuziasmul de pe fețe, în momentul când au observat pictura de pe perete, care îl contura pe ”Winnie the Pooh” și prietenii acestuia din desene animate, personaje foarte cunoscute de către copii.

Tot în cadrul acestei activități, un polițist de prevenire le-a spus copiilor povestea lui Winnie, care a plecat de la un fapt adevărat, când un urs a fost salvat de un soldat, participant la Primul Război Mondial. În total, polițiștii au realizat trei picturi murale în sălile de clasă, precum și două șotroane în curtea școlii.

Inițiativei polițiștilor s-a alăturat și doamna profesor de desen Bistreanu Mădălina, care a pictat ”Pomul Vieții”, încărcat cu simboluri ce reprezintă parcursul unui elev în școală. De asemenea, la data de 28.05.2021, polițiștii s-au deplasat la Școala Gimnazială nr. 7 Vădeni, unde s-a susținut o serbare dedicată zilei de 1 Iunie, ocazie cu care au fost distribuite copiilor cărți de colorat, realizate de către lucrătorii biroului.

Scopul acestor activități este consolidarea încrederii și apropierea copiilor față de polițiști, pentru a putea apela la sprijinul lor la nevoie, fără a avea reticență sau teamă în a-și expune problemele”, a mai comunicat IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here