FOTO: Ambulanţă implicată într-un accident la Bălcești! Pacienta și șoferii au ajuns la spital

706

O ambulanţă care avea semnalele acustice şi luminoase puse în funcţiune a fost implicată, în această dimineață, în jurul orei 04.00, într-un accident care a avut loc în localitatea Bălcești, pacienta pe care o transporta, o femeie în vârstă de 76 de ani, dar și cei doi șoferi, al autospecialei și al unei autoutilitare, fiind răniți și transportați la spital. „Accidentul rutier s-a produs pe DN 67 C Bălcești, între o ambulanță și o autoutilitară. Ambulanța se deplasa către Vâlcea și avea semnele luminoase și acustice pornite, transportand o pacientă în vârstă de 76 ani, la un spital din Sibiu.
Șoferul autoutilitarei, un bărbat de 26 ani, din Mehedinți, într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu ambulanța condusă de un bărbat de 35 ani, din Târgu-Jiu. În urma impactului, șoferii și pacienta au suferit leziuni și au fost transportați la spitalul din Târgu-Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În ambulanță se mai afla și o asistentă, care nu a suferit leziuni. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. La fața locului au intervenit și pompierii, șoferul autoutilitarei având nevoie de echipajul pentru descarcerare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here