O bucată de stâncă s-a desprins de pe versant și a căzut peste o mașină, pe Defileul Jiului. În urma impactului, parbrizul autoturismului a fost spart, iar piatra a ajuns în autovehicul, o tânără din Baia de Fier fiind rănită la o mână, în urma impactului. Aceasta era pasageră în mașina condusă de soțul său.
„Pe Defileul Jiului, o femeie de 29 de ani, din Baia de Fier, a fost rănită ușor la mâna stângă, de o piatră care s-a desprins de pe un versant. Femeia se afla în mașină cu soțul său și s-au deplasat împreună la spital, în Târgu-Jiu pentru investigații și îngrijiri medicale. A fost o stâncă de aproximativ 20 de centimetri. A căzut prin parbrizul mașinii”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
Mă bucur că sunteți teferi!