FOTO: Accident pe centura de ocolire a municipiului Târgu-Jiu

7433

Patru persoane au fost rănite, azi-noapte, într-un accident rutier produs pe centura de ocolire a municipiului Târgu-Jiu. O tânără de 22 de ani, din Bumbești-Jiu, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp, atât ea, cât și cei trei pasageri suferind leziuni. “Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 22 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, conducea un autoturism, din direcția Turcinești, către Piața Centrală, din Târgu-Jiu, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, atât conducătoarea auto, cât și alți trei pasageri aflați în autovehicul, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, comuna Jupânești și municipiul Târgu-Jiu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here