FOTO: Accident la Plopșoru

1388

Doi tineri au fost răniți, aseară, într-un accident rutier produs în comuna Plopșoru. Un șofer începător nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față, condus de un adolescent de 19 ani, intrând în coliziune cu acesta, după care autovehiculul său s-a răsturnat.

„La data de 14 iulie, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza comunei Plopșoru, a avut loc un accident de circulație soldat cu victime. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 18 ani, din localitatea Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Olari, din direcția Filiași către Rovinari, nu a păstrat o distanță de siguranță în mers față de un autoturism care circula în aceeași direcție de deplasare, condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Bâlteni, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, tânărul de 18 ani a pierdut controlul direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, răsturnându-se în afara părții carosabile, rezultând rănirea conducătorului auto de 19 ani și a unei tinere de 24 de ani, pasageră pe locul din dreapta față în autoturismul condus de acesta. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here