FOTO: Accident la Plopșoru

34

Doi tineri au fost răniți, aseară, într-un accident care a avut loc pe raza comunei Plopșoru, în satul Ceplea.

“S-a produs un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă. La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. Echipajele sosite la fața locului au constatat că în urma impactului au rezultat două victime, doi bărbați de 19, respectiv 29 de ani, care fuseseră scoși din autovehicul de câțiva cetățeni.
Aceștia au primit primul ajutor calificat la fața locului, fiind preluați de către echipajele SAJ și transportați la spital”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here