FOTO: Accident la Bibești

829

Două autoturisme s-au ciocnit, în urmă cu puțin timp, în localitatea Bibești. O persoană a fost rănită ușor. „La data de 28 septembrie, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un participant la trafic cu privire la faptul că, pe DJ 661 Bibești, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime.  La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a efectuat cercetarea, constatând că un tânăr de 23 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 661 Bibești, din direcţia Turburea spre Târgu-Jiu, a efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie de 51 de ani, din comuna Turburea, care a virat la stânga.

În urma impactului a rezultat accidentarea uşoară a tânărului de 23 de ani, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here