Fotbalul juvenil, celebrat la Târgu-Jiu!

1578

Prima ediție a competiției juvenile ,,Summer Cup 2021 – o nouă R-Evoluție în sectorul juvenil” a fost considerată un succes de către organizatori și participanții la eveniment. Două zile de fotbal intens s-au consumat în cadrul Complexului Sportiv Municipal din Târgu-Jiu. Opt cluburi din țară au aliniat zece formații care s-au întrecut pe Terenul 3 și pe Stadionul Municipal. Duminică, finala a fost câștigată de FC Interstar – Sibiu, care a trecut în ultimul act de Sport Kids Drobeta. ,,Au fost două zile minunate, în care copiii noștri și copiii celorlalte echipe ne-au dovedit ce înseamnă acest sport, ce înseamnă devotamentul lor, să joci cu zâmbetul pe buze și să treci de la tristețe la bucurie. Ne-am simțit mândri, noi, părinții, toată lumea și suntem mândri de ceea ce s-a realizat în aceste zile. Vreau să-i mulțumesc domnului primar Marcel Romanescu și reprezentanților municipalității, AJF Gorj, sponsorilor, domnului Florin Spînu, care astăzi a fost prezent din partea Federației Române de Fotbal, și legendelor fotbalului gorjean, care au fost alături de noi. Când suntem uniți cu toții, se poate face ceva unic. Sunt mulțumit și de rezultate. Echipa a doua a clubului s-a clasat pe locul șapte, iar prima echipă a pierdut în finala mică. Toți copiii au făcut un turneu excepțional”, a declarat Mario Găman, antrenor CS Luceafărul Târgu Jiu. CS Luceafărul Târgu Jiu a venit cu inițiativa acestei competiții, apreciată de toți antrenori prezenți în municipiu. Turneul a fost dedicat copiilor născuți în 2011. Fiecare meci a avut două reprize a câte 20 de minute. ,,O competiție bine organizată. Am venit în primul rând pentru că am avut oportunitatea de a juca pe iarbă. A fost un mare avantaj pentru că majoritatea turneelor din țară au loc pe sintetic. Să sperăm că va fi un turneu reușit și în anii următori. Vrem să organizăm întreceri similare și în Cluj. Au fost echipe bune, cu copii valoroși. Ne-am simțit foarte bine aici”, a spus Alex Medrea, antrenor Luceafărul Cluj. ,,A fost o experiență interesantă. Este prima oară când venim la competiții în zona aceasta. Am întâlnit echipe bune. La final de turneu am reușit să ne clasăm pe locul al treilea. Le mulțumim organizatorilor pentru invitație”, a declarat Vasile Suciu, antrenor Celta Brașov. ,,A fost un turneu foarte reușit, din toate punctele de vedere, începând de la cazare, masă și până la condițiile de la stadion. A fost o bucurie să jucăm pe terenul central de la Târgu-Jiu, copiilor li s-a cântat imnul și au rămas impresionați. Au câștigat toți copiii, indiferent de rezultat. Venim cu plăcere și la anul dacă suntem invitați”, a precizat Laurențiu Mihăilă, antrenor Oltenia Vâlcea. Peste 150 de micuți au primit cupe, medalii și cadouri de la organizatori. Sport Kids Drobeta (două echipe), Oltenia Craiova, Oltenia Vâlcea, FC Interstar – Sibiu, Celta Brașov, Frontiera Severin, Luceafărul Cluj și Luceafărul Târgu Jiu (două echipe) au luat parte la competiție.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.