Familia, colegii, prietenii şi localnicii din Licurici l-au condus, ieri, pe ultimul drum pe mijlocașul de la Știința Hurezani, care și-a pierdut viața, duminică seara, în urma accidentului rutier produs pe raza comunei Hurezani. Doru Drăgulescu, primarul comunei Licurici, a însoţit cortegiul funerar până la cimitirul din localitate. “Este o tragedie. Un băiat tânăr, 19 ani, cuminte. Colegii lui care au numai cuvinte de laudă la adresa lui. Foarte mulți oameni, cred că peste 250, au venit să-l conducă pe ultimul drum”, a spus edilul, pentru Gorjeanul.
Polițiștii susțin că, duminică seara, tânărul de 19 ani ar fi încercat să depășească autoturismul din fața sa și a pierdut controlul volanului, oprindu-se cu mașina într-un stâlp. Acesta a murit pe loc. “La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 662 Hurezani, a intrat în depăşirea unui alt autovehicul care circula în același sens și din cauza vitezei a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp al reţelei electrice. În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni grave care au condus la decesul acestuia”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj. Mijlocașul evoluase, duminică, în ziua tragediei, în partida pe care Știința Hurezani a pierdut-o, pe teren propriu, cu scorul de 1-10, în faţa formaţiei Știința Turceni. Etapa a 27-a din Liga a IV-a a început la ora 11.00.
Marian absolvise Liceul Energetic din Târgu-Jiu. În luna aprilie, acesta a postat pe Facebook mesajul: “Totul se termină cu bine într-un sfârșit. Dacă nu e bine, atunci nu e sfârșitul”.