Fotbaliștii naționalei, optimiști: ,,Ne vom lupta de la egal la egal”

833

Calificarea României la Euro 2024 a adus un plus de încredere pentru staff-ul naționalei și pentru fotbaliștii care au pus umărul la această performanță. După ce antrenorul Edward Iordănescu a anunțat că tricolorii au ca obiectiv ieșirea din grupă, și jucătorii sunt optimiști. Belgia, Slovacia și una dintre echipele din Play-off-ul B ( Bosnia și Herțegovina – Ucraina, Israel – Islanda) vor fi adversarele primei noastre reprezentative. ,,Sunt echipe destul de puternice, dar nu sunt cele mai puternice echipe cu care puteam pica. La începutul tragerii mi-aș fi dorit să avem o grupă cu Portugalia și Italia, n-am jucat niciodată împotriva lor. Suntem conștienți unde suntem, suntem conștienți că prin forța grupului am reușit să obținem această calificare, de pe primul loc în grupă, și ne dorim mult mai mult. Vrem să trecem de faza grupelor”, a declarat căpitanul Nicolae Stanciu.
,,Ne vom lupta de la egal la egal cu fiecare echipă din grupă! Vrem să ne calificăm mai departe, dar fără să ne subestimăm adversarii. Suntem la Campionatul European, iar fiecare echipă care este aici și-a câștigat dreptul prin muncă”, a spus Ianis Hagi.
,,O grupă bună, o grupă echilibrată, chiar dacă Belgia pleacă favorită, dar cu siguranță va fi o luptă strânsă. Îmi doresc să dăm totul pentru fiecare punct, pentru fiecare victorie, așa cum am facut-o în preliminarii, iar la finalul celor trei meciuri să ne calificăm mai departe”, a afirmat mijlocașul celor de la Empoli, Răzvan Marin.
,,O grupă care ne dă speranțe mari, o să mergem în Germania foarte încrezători și doar cu gândul de a trece mai departe de faza grupelor. Este Campionatul European, sunt prezente cele mai bune echipe din Europa! Orice se poate întâmpla, iar eu am încredere că împreună o să obținem rezultatele pe care noi ni le dorim”, a declarat celălalt “italian” Radu Drăgușin.
,,Am urmărit tragerea împreună cu Florin Tănase și cred că se poate compara cu grupa noastră de calificare. Avem Belgia favorită, dar cu care ne vom putea bate, și după vin celelalte trei care se vor lupa pentru a se califica mai departe. Ne așteaptă meciuri dificile, dar noi trebuie să avem încredere în noi și să continuăm acest drum bun pe care l-am început. Această calificarea a fost doar un prim pas! Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru că mergem la EURO de le locul 1 în grupă, cu cea mai bună defensivă, iar acest lucru ne obligă”, a spus Andrei Burcă. Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024. România va debuta la competiția din Germania pe 17 iunie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here