Fotbaliştii din Turceni au reluat pregătirea: ,,Va fi greu, nu avem ritm”

1261

După ce a fost desemnată campioană judeţeană, Ştiinţa Turceni, a revenit la antrenamente. Mulţi dintre fotbaliştii pregătiţi de Viorel Cojocaru s-au pregătit şi individual pe parcursul verii, dar lipsa jocurilor este principala problemă a echipelor din Liga a IV-a. De altfel, antrenorul principal a admis că această dificultate o au şi viitoarele oponente ale gorjenilor. Totuşi, Cojocaru speră să-şi pună pe picioare elevii şi să evite accidentările până la turneul de baraj.,,Va fi greu pentru toată lumea. Şi pentru ei, şi pentru noi. Am început pregătirea, dar în condiţiile impuse de lege. Ne pregătim cu 10 jucători, dezinfectăm mingile şi aşa mai departe. Cu pregătirea fizică nu suntem puşi la punct, dar nimeni nu e. Va fi foarte greu, pentru că nu avem ritm, nu am avut o competiţie, nu avem nici măcar meciuri amicale. Nu mai suntem în ritm de 6-7 luni, poate chiar mai mult. Nu avem decât o singură etapă jucată din retur”, a mărturisit Cojocaru.Pentru a evolua în partide amicale, echipele trebuie să-şi facă testele pentru depistarea Covid-19, o povară financiară în plus. De altfel, a fost şi principalul argument care a determinat formaţiile din urma liderului judeţean, Petrolul Bustuchin şi Vulturii Fărcăşeşti, să renunţe la play-off-ul pentru desemnarea campioanei. Antrenorul Viorel Cojocaru a recunoscut că nu ştie mare lucru despre adversarele din august. Echipa sa va da piept cu reprezentanta Aradului, Victoria Zăbrani, şi cu campioana Caraşului, ce va fi aleasă după un meci între Progresul Ezeriș şi Rapid Buchin.,,Avem prea puţine informaţii despre echipa din Zăbrani, pentru că nu am avut nici timpul necesar să ne informăm. Nu am avut posibilitatea să urmărim această echipă. O să ne uităm la câteva meciuri ale lor înregistrate. Am auzit că au ceva jucători valoroşi”, a declarat antrenorul de la Turceni. Cojocaru speră ca Ştiinţa să fie mai inspirată ca oponenţii în ziua meciurilor directe, iar echipa oraşului să revină în eşalonul terţ. ,,Ar fi ceva extraordinar să promovăm. Doamna primar ne-a spus că dacă reuşim să promovăm avem toată susţinerea dumneai. Costurile sunt destul de mari la nivelul Ligii a III-a, dar avem sprijinul autorităţilor. Rămâne doar să şi putem promova, să prindem zile mai bune ca adversarii noştri”, a declarat tehnicianul. Meciurile de baraj se vor juca în zilele de 1, 5 şi 9 august, de la ora 17.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here