FOTBAL, Pandurii Tg-Jiu: Pustai pleacă. Cine vine ?!

150

Conducerea Pandurilor a ajuns la o înțelegere cu Cristian Pustai cu privire la rezilierea contractului antrenorului care a ajuns cu Pandurii în grupele Europa League.

„E spre binele echipei, aţi văzut rezultatele din ultima vreme. E un moment în viaţă când trebuie să știi să strângi o mână. A fost o perioadă frumoasă cu rezultate foarte bune, acel loc 2 şi acele clipe frumoase din Europa. Plec cu amintiri frumoase, gânduri bune. Sunt opameni cu cate am lucrat, sper să ne mai întâlnim. Eu îmi continui cariera în continuare, dar acum o să iau o mică vacanţă, o lună în care voi petrece cu cei dragi”, a declarat Cristi Pustai la despărțirea de Pandurii.

Petre Grigoraș va veni la Târgu Jiu pentru a negocia cu conducerea Pandurilor termenii revenirii sale pe banca echipei gorjene, rămasă fără antrenor principal după despărțirea de Cristi Pustai.

Cel pe care galeria îl alinta ca fiind „cel mai tare din oraș”, Petre Grigoraș a primit în această seară o ofertă oficială din partea președintelui Mihai Prunariu și spune că ia în calcul această ofertă: „M-a sunat domnul Prunariu și m-a anunțat că echipa își caută antrenor după despărțirea de Cristi Pustai. Deci, acum se poate spune că e vorba de o ofertă oficială ca să preiau Pandurii. Concret, chiar mâine o să vin la Târgu Jiu ca să vedem ce și cum. La prima vedere e foarte tentant, că doar sunt liber de contract, dar nu trebuie să mă iau doar după faptul că te iubește lumea, eu acum trebuie să mă gândesc foarte bine și să iau decizia cea mai bună. Că nu vreau să fac echipa de râs și nici pe mine… E bine totuși, că s-au gândit la mine, asta înseamnă că Pandurii cu mine antrenor, a avut priză. Se pare că eu sunt o variantă fericită pentru echipa din Târgu Jiu”, a declarat Petre Grigoraș. Acesta a confirmat că ar fi preferat să preia o echipă doar la început de campionat, însă situația îl poate aduce mult mai repede pe banca Pandurilor: „E posibil mâine seară sau cel mai târziu vineri dimineață să anunț decizia mea. Sincer, ar fi fost mai bine să se încheie sezonul cu fostul antrenor, dar cum în lume nu există echipă fără antrenor… Îmi aduc aminte că exact în urmă cu un an și patru luni trebuia să plec eu și tocmai peste o zi a venit un altul. Iar acum, dacă voi accepta propunerea, 100% voi fi pe bancă la meciul cu Timișoara”, a mai declarat Grigoraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here