Fotbal, Liga a II-a – A început derby-ul Băniei?

1660

Duelurile verbale, în ceea ce privește derby-ul din inima Băniei, programat sâmbătă, pe Ion Oblemenco, au debutat în forță la mijlocul acestei săptămâni, protagoniști fiind Adrian Andrici, administratorul și principalul investitor al C.S. Universitatea Craiova, și Adrian Mititelu, patronul celeilalte Universități, de la Fotbal Club.

Andrici i-a făcut o ofertă publică lui Adrian Mititelu, a cărei miză este aceea de a se uni sub un singur acoperiș în persepctiva alcăturiii unei singure trupe competitive care să revină cât mai curând pe prima scenă a fotbalului românesc. “După cum ați observat, C.S. Universitatea Craiova, clubul pe care îl reprezint și în care am investit, a evitat, până acum, să răspundă atacurilor nefondate și fără probe, de multe ori chiar murdare, lansate de conducerea F.C. Universitatea Craiova. Vom face o excepție pentru a clarifica unele lucruri. Citiți până la final, domnule Mititelu. Nu o să vă pară rău. În primul rând, trebuie să știți că dumneavoastră personal ați contribuit la reînființarea secției de fotbal în cadrul clubului de mare tradiție, C.S. Universitatea Craiova. Aflat la conducerea celei mai iubite echipe din România, ați reușit în doar câțiva ani să-i îndepărtați pe suporteri, să jigniți jucătorii și fostele glorii și să stricați imaginea fotbalului craiovean care, în ultima vreme, s-a confundat cu circul, scandalurile și acțiuni specifice interlopilor (din care am aminti doar corecțiile fizice pe care bodigarzii dumneavoastră le-au aplicat unor jurnaliști). Totul a culminat cu mutarea echipei la Severin și ulterior cu dispariția ei. Sunteți principalul vinovat, dacă nu cumva singurul, pentru distrugerea fotbalului craiovean. Tocmai pentru ca fotbalul craiovean să renască, noi, investitorii de la CS Universitatea Craiova, am fost cei care am contactat-o pe doamna primar Lia Olguța Vasilescu, propunându-i reînființarea unei echipe la Craiova sub egida Clubului Sportiv, într-un moment în care orașul nu avea nici fotbal, nici speranța că acesta va reveni prea curând. Doamna Vasilescu ne-a refuzat categoric inițial, spunând că va merge cu dumneavoastră până în pânzele albe. Din păcate pentru toată lumea, tot dumneavoastră ați anulat și această șansă, pornind un război crâncen cu Primăria din simplul motiv că reprezentanții ei v-au cerut niște garanții de bun simț, fără de care proiectul nu ar fi putut funcționa. Jignit de faptul că vi s-a pretins seriozitate și profesionalism, i-ați asigurat pe cei de la Primărie că nu veți mai face niciodată echipă de fotbal la Craiova. Și nici nu ați fi făcut-o, dacă Primăria nu ar fi luat decizia, forțată de împrejurări, să ne accepte oferta și să reînființeze echipa de fotbal în cadrul unui club în care ea a mai activat timp de multe zeci de ani și care a reprezentat mereu sportul din oraș. Ca să vă demonstrăm că suntem interesați de renașterea fotbalului craiovean, noi, finanțatorii și susținătorii C.S. Universitatea Craiova, am hotărât, domnule Adrian Mititelu, să vă facem următoarea ofertă publică, sinceră și bine intenționată: pentru a pune punct războiului fratricid care a învrăjbit Craiova și a îndepărtat mulți suporteri de ambele echipe, HAIDEȚI SĂ FACEM DIN CELE DOUĂ UNIVERSITĂȚI UNA SINGURĂ! Vă oferim 20% din acțiunile clubului mititeluC.S. Universitatea Craiova – un procent egal cu al nostru, investitorii actuali. Restul de procente, 60%, vor fi listate la bursă în perioada imediat următoare. De asemenea, vă oferim suma de 1.000.000 de euro pentru a vă duce mai departe războaiele în care v-ați angrenat și pentru a oferi clubului liniștea de care are nevoie pentru a face performanță, așa cum cu toții ne dorim. Știți la fel de bine ca noi că actuala dumneavoastră firmă nu mai poate fi salvată de la faliment, având, conform datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe, datorii în valoare de 173.818.533 RON (aproximativ 40 milioane euro), sumă care nu poate fi recuperată prin niciun plan de reorganizare financiară. Iar falimentul va însemna automat o nouă dezafiliere a echipei. În aceste condiții, oferta noastră ni se pare mai mult decât corectă”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al C.S. Universitatea Craiova, semnat de Adrian Andrici, și încheiat cu “speranța într-un răspuns pozitiv”.
Răspunsul lui Adrian Mititelu nu a întârziat să apară, dar acesta nu este unul încurajator pentru cei care consideră că i-au întins o mână destul de prietenoasă: “Propunerea dumneavoastră e una destul de lipsită de sens, având în vedere că vine după ce aţi făcut atât de mult rău acestui club, dar mai cu seamă înaintea unui meci care nu ar fi trebuit să se joace niciodată. […] Vă sugerez, domnule Andrici, să vă opriţi de îndată cu abuzurile împotriva Universităţii Craiova şi să înţelegeţi că niciodată nu veţi pune mâna pe acest brand şi că, prin ceea ce faceţi, veţi fi responsabil de evenimente greu de imaginat. Luaţi-vă echipa, mutaţi-o în alt oraş din România, eventual chiar la Mogoşoaia, acolo unde s-a şi înfiinţat. Universitatea Craiova are deja un plan de redresare total, plan care va fi pus în aplicare în această iarnă, iar în cadrul acestui plan nu pot fi incluse persoane care au lovit, atât de josnic, la temelia acestui club. Păstraţi-vă milionul pentru vremurile grele care vor veni”, a precizat Adrian Mititelu, de asemenea, într-un comunicat, postat pe editie.ro. Actualul finanțator al celor de la F.C. Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a primit “termen” până duminică, 1 decembrie, pentru a spune dacă este de acord, sau nu, cu propunerea înaintată de administratorul celor care sâmbătă le vor deveni adversari, pe gazon.
Înaintea desfășurării partidelor din etapa a 15-a a Seriei a II-a – Liga a II-a, C.S. Universitatea Craiova ocupă primul loc, cu 24 de puncte, în timp ce F.C. Universitatea Craiova se află pe poziția a 5-a, cu 18 puncte.
Costel Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here