Fotbal, Liga 1 – Eugen Pârvulescu: “Nu sunt probleme financiare la club”

2948

Instalat în funcția de șef al clubului de fotbal Pandurii, după demiterea lui Marin Condescu, fostul “executiv”, Eugen Pârvulescu, anunță sus și tare că “nu sunt probleme financiare”. Clubul de fotbal Pandurii Târgu Jiu va avea parte și în 2014 de aportul substanțial al Complexului Energetic Oltenia, așa că, în curând, climatul de “ordine, liniște și disciplină” va fi instaurat și va domina toate capitolele.

Eugen Pârvulescu a anunțat, în cadrul primei conferințe de presă din noul său mandat, că principalul acționar al Pandurilor și-a deschis robinetul financiar și a aprobat deja o primă tranșă de bani pentru acoperirea cheltuielilor înregistrate în luna ianuarie. “Acum am primit din nou bani de la principalul finanţator al clubului, Complexul Energetic Oltenia. Este o sumă cu care să ne desfăşurăm în continuare activitatea în condiţii bune. Dânşii vor hotărî suma totală cu care vor contribui pe anul calendaristic 2014. Vom fi nevoiți să menționăm acest lucru și în dosarul de licențiere care în curând va fi în lucru. Nu sunt probleme financiare la clubul Pandurii Târgu Jiu. În plus, din câte am înțeles, sediul clubului Pandurii va reveni în centrul orașului, în același loc de până acum”, a declarat noul șef al grupării gorjene de primă ligă.
DSC_0048“Transferul” lui Marin Condescu, cu cățel și purcel, în inima Băniei, la unul dintre cele mai blamate cluburi din România, cel patronat de Adrian Mititelu, dar care, în curând, conform declarațiilor celor doi, va ajunge pe prima scenă a fotbalulului românesc chiar la finalul actualului an competițional al Ligii secunde, l-a luat prin surprindere și pe noul conducător al clubului Pandurii care a mărturisit că: “Știu că dânsul este un tip foarte ambiţios, poate chiar îşi doreşte să facă performanţă și acolo. M-a luat prin surprindere decizia domnului Condescu de a merge la Craiova, la fel ca pe toată lumea, cred eu. A purtat discuţii cu Adrian Mititelu, au bătut palma şi, împreună, vor să aducă F.C. Universitatea Craiova pe prima scenă a fotbalului românesc”.
La scurt timp după ce și-a anunțat noua sa funcție în Bănie, de manager general, Marin Condescu a dezvăluit că vrea să pună umărul la consolidarea echipei lui Adrian Mititelu și că intenționează să preia, de la Pandurii, jucătorii ce nu mai intră în planurile de viitor ale lui Cristian Pustai. “Avem jucători tineri la echipa a doua cărora le-ar prinde bine să fie cooptaţi în lotul unei echipe de liga a doua şi să joace. Dar, până acum, domnul Condescu nu mi-a cerut jucători anume de la Pandurii pentru a-i legitima la Craiova. Oricum, jucătorii care nu intră în calculele profesorului Pustai pot să meargă la orice echipă, nu numai F.C. Universitatea Craiova, am purtat discuţii cu Târgu Mureş, cu Vâlcea. Avem echipa a doua în liga a treia, dar ar fi ideal dacă unii jucători ar putea face pasul să joace la liga a doua”, a ținut să puncteze președintele clubului, Eugen Pârvulescu. “Transbordarea” lui Condescu în Craiova pare, la prima vedere, a fi readus liniștea de care avea nevoie această echipă târgujiană în perspectiva îndeplinirii obiectivelor. “E clar că ne dorim din tot sufletul să se aştearnă liniştea la Pandurii şi e important să se transmită şi jucătorilor această linişte, să fie un climat de muncă. Iar acum, eu zic că toate lucrurile decurg normal, de câteva zile am preluat funcţia şi totul decurge normal, la Pandurii Târgu Jiu nu sunt probleme. Situaţia este bună, una de muncă. Membrii Adunării Generale mi-au spus că sunt preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu pe o perioadă nedeterminată. Nu mi s-a spus că ar fi interimat”, a mărturisit Eugen Pârvulescu.
Costel Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here