Fostul vicepreședinte al Judecătoriei Târgu-Cărbunești nu mai vrea pensie

201

Ex-vicepreședintele Judecătoriei Târgu-Cărbunești, Maria Rogojeanu, a solicitat reîncadrarea în funcţia de judecător, după ce, pe 1 aprilie 2016, a ieșit la pensie. Secţia pentru judecători a CSM a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reîncadrare, însă ”nu recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii reîncadrarea în funcţia de judecător la Judecătoria Târgu Cărbuneşti a doamnei Rogojeanu Maria”.posturi pentru textul cu judecator

Aceasta are o vechime de aproape 30 de ani în magistratură și, în cererea sa, a precizat de ce dorește să renunțe, deocamdată, la pensie. În motivarea cererii, fostul judecător a precizat că ”a exercitat funcția cu pasiune, responsabilitate și seriozitate, iar lipsa activității nu este una care să îi dea liniște și satisfacție”, precizând că reîncadrarea ar fi o măsură care ar veni atât în sprijinul său, sub aspect psihologic, cât și material, dar și în interesul instanței, în condițiile în care numărul de dosare a crescut. De asemenea, în aceeași solicitare a fost atașată și situația posturilor la Judecătoria Târgu-Cărbunești, trei fiind vacante, printre acestea aflându-se și unul de vicepreședinte.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va stabili dacă fostul judecător va fi reîncadrat în funcție, iar numirea ar urma să fie făcută de președintele României.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here