Fostul șef al Poliției Motru, susținut pentru postul de viceprimar

2221

Negocieri aprinse la Motru pentru postul de viceprimar. Reprezentanții PNL și USR s-au pus la masa discuțiilor pentru formarea unei alianțe de dreapta și stabilirea persoanei care va ocupa postul de viceprimar. Noul primar nu ar dori viceprimar, însă decizia stă în mâna viitoarei majorități politice din Consiliul Local.

O primă întâlnire a avut loc săptămâna trecută. „Delegația USR Motru formată din Radu Miruță, președintele USR Gorj, Vasile Dudescu, președintele USR Motru, și cei doi consilieri locali, Florea Preda și Vasile Huidu, s-a întâlnit cu delegația PNL Motru în data de 13.10.2020. În timpul negocierilor, Florea Preda și-a anunțat candidatura pentru funcția de viceprimar al municipiului Motru, iar delegația PNL l-a susținut pentru această funcție pe domnul Gigel Jianu”, au precizat cei de la USR Motru.
USR-iștii nu-l susțin însă pe fostul primar Jianu pentru postul de viceprimar. Ei au cerut să fie nominalizată o altă persoană. „Dl. Florea Preda a cerut ca PNL să nominalizeze o altă persoană pentru funcția de viceprimar, rămânând ca decizia luată să fie comunicată USR Motru. Conducerea USR Motru rămâne consecventă hotărârii Biroului Filialei Locale din data de 7.10.2020 în vederea formării unei alianțe de dreapta și exclude orice alianță cu PSD, inclusiv susținerea unui candidat pentru funcția de viceprimar susținut de PSD”, mai arată USR Motru.
Florea Preda a lucrat vreme de 27 de ani în poliție, fiind și șeful Poliției Motru.
Nici primarul ales Cosmin Morega nu-l vrea pe Jianu drept colaborator. „Dorința mea este să nu avem viceprimar. Nu-l vreau pe Jianu viceprimar. Oamenii au dorit altceva. Dar dacă se va întâmpla asta, iar majoritatea din consiliu îl va impune, Jianu va avea atribuții legate de adăpostul de câini, să-și continue acea promisiune în care a spus că în șapte luni va rezolva problema câinilor fără stăpân, și nu a rezolvat-o nici în patru ani, dar mă văd nevoit să pun administrator public. Dar, repet, eu nu vreau viceprimar. Cu acei bani putem angaja două-trei persoane la Direcția Publică Motru, pentru a rezolva problemele comunității”, a precizat Morega.
Consiliul Local Motru este format din 19 consilieri municipali: 8 de la PSD, 6 de la PNL, câte doi consilieri de la USR PLUS, și PMP și unul de la ALDE.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.