Fostul secretar de stat Vișan, obligat să revină la Termocentrala Paroșeni! Postul este însă ocupat

1917

Doru Vișan nu mai este începând de miercuri secretar de stat în Ministerul Energiei, acesta fiind obligat să revină pe fostul post ocupat în Valea Jiului, adică de director la Termocentrala Paroșeni. Locul lui Vișan a fost între timp ocupat, iar PSD Lupeni a anunțat că nu-l mai vrea pe Vișan înapoi pe post, chiar dacă fostul secretar s-a suspendat din funcție și ar trebui să revină pe funcția ocupată anterior promovării sale la Ministerul Energiei. Postul din care s-a suspendat Vișan ar fi cel de salariat al CEH nu din cel de director a precizat senatorul hunedorean Cristian Răzmeriță.Niculae Havrileţ va fi numit secretar de stat în Ministerul Economiei şi Energiei, potrivit unor surse din sectorul energetic. Fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare, fost consilier al fostului ministru ALDE al Energiei, Anton Anton, lui Havrileţ i s-a propus să fie secretar de stat în noul Minister, şi să coordoneze şi partea de energie. Postul a fost eliberat de Doru Vişan, susținut de PSD până nu demult, dar fără să fie membru de partid. Vişan a fost considerat un specialist, fiind singura persoană care a fost activă la nivel de decizie în Minister după demisia lui Anton Anton, şi cel care s-a ocupat de derularea programului de iarnă.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here