Fostul preot al Parohiei Racoți, acuzat că și-a ridicat ILEGAL cavou în fața bisericii!

3798

– Noua construcție, la 10 metri de o casă din sat și la 60 metri de alta

Situație fără precedent în satul Racoți, oraș Tismana, după ce fostul preot, acum pensionar, Ilie Nimară a decis, cu de la sine putere, să își construiască un cavou, de două locuri, în fața bisericii din sat.
Fostul preot al Parohiei Racoți a construit cavoul în toamna anului 2020, deși cunoaștem faptul că două familii nu au fost de acord cu acest demers, pentru simplul motiv că, curtea bisericii se învecinează cu locuințele lor, cavoul fiind situat la 10, respectiv, 60 de metri de aceste locuințe, fapt care contravine legii. În ciuda acestui abuz, preotul pensionar în vârstă de 70 de ani și-a finalizat construcția, iar una dintre familii l-a dat în judecată pentru demolarea cavoului, procesul derulându-se acum la Tribunalul Gorj.

Ilie Nimară a fost preot paroh în Racoți în perioada anilor 1977-1996. Sub conducerea sa, în curtea bisericii Racoți a fost înmormântat preotul Arjoca, în anul 1986, fără acordul vecinilor bisericii, și fiul actualului preot pensionar, care a decedat prin spânzurare în 1996.
Aceste două cavouri sunt singurele aflate în curtea lăcașului de cult care se învecinează cu două case, una fiind a familiei Elena Popescu.
Restul cetățenilor din comunitate, decedați în ultimii ani, sunt îngropați în cimitirul satului, situat la 150 de metri de biserică.

Vechiul preot a cerut acordul Consiliului Parohial Racoți să își facă cavou
În octombrie 2020, în plină pandemie, fostul preot al parohiei se apuca să își construiască în curtea bisericii un cavou nou. Acesta este construit, culmea, pe locul în care, cu ani în urmă, a fost înmormântat fiul preotului. Pentru această operațiune, preotul a deshumat osemintele fiului său pe care le-a ținut două săptămâni în afara gropii, într-un loc necunoscut de cetățeni, pentru ca cel care construia cavoul familiei să poată săpa și zidi noul cavou.
Osemintele au fost reînhumate în noua construcție, deoarece crucea băiatului decedat a fost depusă pe cavoul ridicat în 2020.
Vecinii bisericii au văzut stupefiați că în curtea edificiului se ridică noul cavou, cerând explicații mai ales că încalcă legea în vigoare care interzice astfel de înhumări. Deși familia Popescu cere explicații preotului pensionar, îndemnându-l să își pună în curtea bisericii un monument, legat de activitatea sa bisericească și să își facă cavoul în cimitir, ca toată lumea, oamenii se aleg doar cu injurii din partea respectivului.
Elena Popescu, în vârstă de 66 de ani, povestește acum că preotul i-a adresat vorbe grele în fața acestui sfat și chiar ar fi amenințat-o cu moartea.
Preotul a continuat astfel ridicarea construcției chiar și când și o altă familie i-a reproșat că face acest cavou încălcând legislația în vigoare.
Mai mult, preotul ar fi spus peste tot că a primit acordul Consiliului Parohial Racoți, dar și a Protoieriei Târgu-Jiu pentru a ridica construcția.
Soțul Elenei Popescu făcea parte din Consiliul Parohial și nu cunoaște despre acest acord, mai mult, pentru că a deranjat interesele lui Nimară, omul este dat afară din acesta și i se aduc, potrivit soției, și injurii.

Proces la Judecătoria Târgu Jiu deschis de soții Popescu!
În februarie 2021, vecinii bisericii, revoltați că preotul a încălcat legea, construind un cavou la 60 de metri de casa lor, l-au dat în judecată pe proprietar, solicitând instanței ca respectivul să își demoleze construcția ridicată abuziv.
Judecătoria Târgu Jiu se pronunță în septembrie, pe fond, și culmea îi dă dreptate preotului care motivează în fața instanței că în curtea bisericii mai sunt înmormântate trei generații de preoți cu tot cu copii și nepoți.
Acest lucru este nu numai o minciună crasă, ci un neadevăr care stă la baza câștigării litigiului pe fond, fapt care este consemnat în hotărârea judecătorească.
Evident că sentința nu este definitivă, iar petenții au făcut recurs, procesul continuând la Tribunalul Gorj, luni derulându-se un nou termen.
În acest proces s-a derulat un termen, instanța decizând să amâne pentru că avea nevoie de la DSP Gorj de o confirmare dacă preotul avea voie să mai construiască astfel de edificii lângă casa oamenilor.
„Este total nedrept că fostul preot continuă să spună că a făcut un lucru corect, cât timp se cunoaște că cimitirul nu este în curtea bisericii. Este șocant că instanța de fond a luat în considerare o declarație mincinoasă, fără să verifice, dacă este sau nu adevărat că mai sunt și multe alte persoane îngropate în curtea lăcașului de cult. Dacă se deplasa cineva la Biserica Racoți vedea clar că în curtea bisericii nu se mai află în prezent decât cavoul fostului părinte și cel al familiei Nimară, proaspăt construit. Sper că actuala instanță va lua în considerare că nu s-a solicitat acordul niciunei instituții abilitate în privința construirii noului cavou și să permită demolarea construcției care se află la zece metri de o casă și la 60 de metri de casa mea”, a declarat Elena Popescu.

Preotul Nimară spune că a realizat totul legal!
,,Am făcut totul legal, am avut acordul Mitropoliei Olteniei și de la DSP. Aveam preoți înmormântați în curtea bisericii. Sunt morți, preoți cu copiii. Este multă răutate din partea vecinilor. Nu am adus injurii nimănui, ei nu au lăsat constructorii să muncească. Am vrut să fiu alături de copil care a murit la vârsta de 25 de ani, de asta am ținut să fac cavoul în curtea bisericii, nu în cimitir. A semnat tot Consiliul Parohial și am act de concesiune. Vedem ce decide instanța, în final. Cei care m-au reclamat sunt și rude cu mine, este păcat că se întâmplă așa ceva, dar asta este. Nu am avut certuri cu dânșii, ci doar m-am trezit că mă reclamă”, a declarat preotul pensionar Nimară.
Acesta spune că a fost reclamat la instanță după ce a realizat cavoul, în timpul construcției fiind chemată poliția.
„Sunt răutăți. Nu m-am gândit că se ajunge la așa ceva. Eu am îngropat un copil de 25 de ani, îmi doresc să fiu lângă el. Am toate actele necesare. Nu cred că se va ajunge la o demolare, dar dacă se ajunge la asta, cel care mă reclamă va plăti 15.000 de lei, cât m-a costat cavoul”, a completat părintele.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here