Fostul post de director al lui Capotă, scos la concurs! Procedură demarată și pentru postul de director de îngrijiri medicale

3001

Postul de director financiar-contabil al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu este scos la concurs! Această funcție a fost ocupată până la finele anului trecut de fostul manager al unității spitalicești, Gigel Capotă, ulterior în locul său fiind numit în interimat fostul contabil-șef al societății Aparegio Gorj. Acum, unitatea medicală ar putea avea încă un director cu drepturi depline, asta după ce Dumitru Vienescu a obținut, tot prin concurs, în prima parte a acestui an, postul de manager al SJU Târgu-Jiu.

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu organizează concurs/examen pentru ocuparea funcției specifice comitetului director de director financiar-contabil din cadrul unității sanitare. Concursul se va desfășura conform următorului calendar: 12.07.2021, ora 10.00 – lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului; 16.07.2021 – susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului; 22.07.2021 – interviul de selecție. Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 2 iulie 2021, ora 13.30. Pentru postul solicitat sunt necesare următoarele: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic; au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.

Și postul de director de îngrijiri medicale, scos la mezat
Deoarece la ora actuală și postul de director de îngrijiri medicale este unul ocupat în interimat, cel mai mare spital din județul Gorj a demarat procedura de examen și pentru ocuparea cu acestuia de către un director cu drepturi depline. În acest caz, criteriile specifice de ocupare pentru doritori sunt următoarele: sunt asistenți medicali generaliști principali; unt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă; au cel puțin 2 ani vechime ca asistenți medicali generaliști principali. Etapele concursului sunt următoarele: 5 iulie 2021, ora 16.00 – termenul limită de depunere al dosarelor; 6-7 iulie 2021 – etapa de verificare a dosarelor; 19 iulie 2021, ora 10.00 – susținerea testului grilă; 23 iulie 2021, ora 10.00 – susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului; 29 iulie 2021, ora 10.00 – susținerea interviului.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

  1. Am citit ,ieri,sa deschis Stina Stefanul ! Nivelul,pregatirea si vechimea in domeniul ,cunostiintele profesionale,deprinderi si indelendniciri canalizeaza viitorul asigurat ! Sincer , sintem tari in zicale si proverbe ,,omul potrivit la locul potrivit,, !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here