Fostul pandur Blejdea, liber de contract

1109

Andrei Blejdea (24 de ani), fostul vârf al Pandurilor şi golgheterul din sezonul trecut al echipei FC Argeş, şi-a reziliat înţelegerea cu gruparea piteşteană. Blejdea a înscris, în precedentul campionat, 12 goluri pentru formaţia din Trivale, ,,trupa viola” reuşind o promovare dramatică în prima ligă. Însă, din cauza unei accidentări, Blejdea a jucat puţin în actuala ediţie de campionat, ceea ce l-a determinat pe atacant să ceară rezilierea contractului. Fotbalistul, originar din Bucureşti, ar fi rămas liber de contract în vară.
,,Decizia e în mare parte a mea, clubul a fost de acord. Eu mai aveam șase luni de contract cu FC Argeș și decizia a venit ca urmare a faptului că nu am jucat cât mi-aș fi dorit. Am venit după o accidentare, după această perioadă de pandemie și mă așteptam la mai mult ajutor din partea întregului club. Pentru mine urmează acum câteva zile de liniște, apoi de analiză a ofertelor pe care le am din Liga 1. Dorința mea e să rămân în Liga 1 și sper să iau cea mai bună decizie pentru mine, în așa fel încât să mă pliez pe echipa pe care o voi alege. Sunt mai multe oferte, într-adevăr. Nu mă grăbesc, voi lua o decizie cât mai curând. Am avut lacrimi în ochi când am plecat din vestiar. Nu știu dacă cineva își poate imagina cât suflet am pus la această echipă. Am renunțat la bani pentru această echipă. Am fost să îmi iau la revedere de la colegi, mi-au urat baftă. Eu mai vorbisem cu câțiva dintre ei, știau că îmi doresc să plec. Sper să fie decizia bună pentru viitorul meu”, a spus Blejdea pentru ProSport. Andrei Blejdea a semnat cu FC Argeş în vara anului 2019 şi a venit la pachet cu alţi doi panduri: Denis Brînzan şi Robert Dănescu. Niciunul nu a rămas la Piteşti, Brînzan fiind acontat de CSM Reşiţa, iar Robert Dănescu fiind legitimat la CSO Filiaşi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here