Fostul dispensar din Prigoria, în haine noi

389

Centrul de Permanenţă din Prigoria este aproape gata, 80% din lucrarea de amploare, fiind deja finalizată. Vechiul dispensar al comunei arată astfel total diferit, şi totul, urmare a implicării autorităţilor locale, care au făcut imposibilul pentru ca această clădire să fie reabilitată şi modernizată.

DSC_0037“Centrul de Permanenţă de la noi din comună este însă în reabilitare, dar s-a realizat deja 80% din lucrare. S-a început de la alei, de la trotuarele de ciment de jur-împrejurul locaţiei şi s-a ajuns la schimbarea, inclusiv, a instalaţiei electrice. S-a realizat, de asemenea, izolarea termică a locaţiei, cu zăpadă artificială şi s-a bifat şi modernizarea instalaţiei de încălzire centrală”, a declarat Totoşel Becheanu, viceprimarul din Prigoria.
DSC_0064Lucrările, văzute la faţa locului, sunt, de altfel, foarte avansate, asta după ce în şantier s-au reparat însă chiar şi pereţii fostului dispensar comunal şi tavanele, acestea fiind apoi igienizate şi acoperite cu vopsea lavabilă şi în ulei.
DSC_0082S-a extins, de asemenea, încălzirea centrală, s-au montat noi calorifere, dar şi instalaţii sanitare moderne, localitatea beneficiind de apă curentă. Podelele au fost şi ele modernizate, unele fiind acoperite cu parchet, altele cu gresie, în funcţie de necesităţile spaţiilor medicale.
Deşi, este în şantier, în Centrul de Permanenţă, se asigură servicii medicale, la etaj.

DSC_0129O investiţie absolut necesară!
Investiţia este pe măsura aşteptărilor localnicilor. “Era necesar un astfel de Centru pentru că spitalul cel mai apropiat este la peste douăzeci de kilometri distanţă de noi”, a declarat una dintre localnicele din Prigoria.

DSC_0094“Ar trebui şi la noi la Roşia de Amaradia să avem un astfel de Centru de Permanenţă, dar până atunci îl folosim pe cel de aici, din Prigoria”, a spus, ieri, şi un cetăţean din comuna vecină.

Centrul de permanenţă din Prigoria deserveşte peste 3200 de persoane din localitate. La acest centru sunt abonaţi, însă şi localnici din comunele alăturate, care nu deţin o astfel de investiţie.
Anamaria Stoica

DSC_0097 DSC_0098 DSC_0101 DSC_0121

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here