Un raport al Curții de Conturi din anul 2019, făcut în urma verificării periodice la Stația de Ambulanță a Județului Gorj, îi obligă pe șefii din acel moment ai instituției publice să returneze diverse sume de bani pe motiv că ar fi fost încasate ilegal. Raportul a fost contestat în instanță, iar procesul a fost pierdut atât la Tribunalul Gorj, cât și la Curtea de Apel Craiova. Ultima instanță a dispus, pe 14 octombrie, anularea recursului, pe considerentul că este „nemotivat”. SAJ Gorj s-a judecat aici cu Curtea de Conturi a României și cu Camera de Conturi Gorj, Ambulanța de la Târgu-Jiu nefiind singura unitate menționată de inspectori în raportul lor cu privire la modul deficitar de cheltuire a banilor publici. Este însă singura unitate din țară care i-a acordat indemnizație de hrană managerului unității și membrilor din comitetul director. Iar suma care trebuie recuperată nu este deloc una mică, după cum reiese din raportul Curții de Conturi. „Efectuarea de plăți nelegale pentru indemnizația de hrană pentru manager, membrii comitetului director, în sumă de 33 mii lei (SAJ Gorj); • stabilirea eronată a drepturilor de natură salarială, inclusiv a sporurilor, premiilor și a altor drepturi acordate funcționarilor publici, personalului contractual, persoanelor cu funcții de conducere și personalului care ocupă funcții de demnitate, precum și a cheltuielilor de cazare și alocațiilor ce depășesc nivelul stabilit, în valoare de 2.747 mii lei (SAJ Gorj, SAJ Teleorman, DSP Botoșani, DSP Bistrița-Năsăud, DSP Botoșani, Institutul de Psihiatrie Socola Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș); (…)• efectuarea de cheltuieli neeconomicoase, prin achiziționarea serviciilor de colectare și eliminare a deșeurilor periculoase, respectiv prin utilizarea plății pe bază de abonament lunar și nu în funcție de cantitatea efectiv ridicată (SAJ Gorj)”, se menționează în raportul inspectorilor Curții de Conturi pentru activitatea din 2019. Fără accesorii, prejudiciul total aferent măsurilor pe care SAJ Gorj le-a contestat în instanță este de 132.083 lei. Din suma respectivă, indemnizația de hrană acordată nelegal celor patru membri din Comitetul Director pentru perioada martie 2018 – februarie 2020 a fost în cuantum de 23.497 lei. Pe parcursul procesului, SAJ Gorj a încercat să le explice magistraților că „prin contractul de management, ministrul sănătății stabilește drepturile salariale ale managerului general, conform prevederilor legale. Astfel, pe lângă salariul de bază este prevăzută și o sumă fixă de 3800 de lei, care reprezintă alte drepturi salariale, fără a fi stipulate alte clauze privind acordarea de sporuri sau adaosuri”. Precizările respectivă sunt însă scoase din context pentru că în perioada controlului exista o altă reglementare conform căreia „în anul 2018, instituțiile și autoritățile publice nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii și nici indemnizația de hrană și indemnizația de vacanță”. Plata nelegală a normei de hrană către manager și consiliul director este de 30.888 de lei, fără accesoriile aferente. În raportul lor, inspectorii Curții de Conturi au considerat nelegal și sporul de 10% plătit între martie 2018 și februarie 2020, spor acordat pentru radiații personalului tehnico-economic și administrativ, valoarea acestuia fiind de 101.195 lei. Instanțele de judecată au constatat că acest spor nu este reglementat de legislația în vigoare care reglementează drepturile salariale pentru personalul contractual din serviciile de ambulanță. Sporul a fost invocat pentru personalul sanitar care folosește stații de emisie recepție mobile, amplasate pe autospeciale, dar și în dispecerat. Un institut de profil de la București a făcut măsurători ale câmpurilor electromagnetice, dar sporul a ajuns să fie plătit și pentru personalul economic, secretariat, cel de întreținere, aprovizionare, reparații, care nu avea treabă directă cu un eventual mediu ce presupune surse de radiații. Auditori publici din Ministerul Sănătății constataseră și ei că sporul în cauză a fost acordat și anterior și tot în afara cadrului legal. Legislația prevede că doar Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare emite certificate de înregistrare sau autorizații, după caz, pentru a fi folosite la plata unor eventuale astfel de sporuri. În cazul SAJ Gorj nici nu s-a pus în discuție obținerea unui astfel de document și, ca urmare, atât Tribunalul Gorj, cât și Curtea de Apel Craiova, au dispus respingerea contestației formulată de Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, instituția fiind obligată acum să recupereze sumele achitate nelegal, așa cum rezultă din raportul Curții de Conturi.
Gelu Ionescu