O importantă companie suedeză a anunțat ieri numirea Lăcrămioarei Diaconu Pințea în funcția de country manager al filialei sale din România. OX2 dezvoltă diverse proiecte de energie regenerabilă, eoliană și fotovoltaice, în special, numirea lui Pințea în funcția de conducere făcându-se la scurt timp după plecarea acesteia din conducerea Complexului Energetic Oltenia.
Compania de stat tocmai va derula în următorii ani investiții în dezvoltarea unor proiecte cu parcuri fotovoltaice, proiecte realizate în perioada în care Pințea a fost la cârma CEO. OX2 este pe piața din România din 2021, are un portofoliu de 500 MW în domeniul eolian, iar fosta șefă din CEO ar urma să contribuie la dezvoltarea companiei suedeze în următorii ani. „Sunt foarte încântată să fac parte din OX2, o companie cu o dinamică impresionantă care combină cu succes un spectru tehnologic larg, operând pe întregul lanț valoric, de la dezvoltarea de proiecte până la construcția, livrarea și managementul soluțiilor energetice. Mă alătur unei echipe competente și aștept cu nerăbdare să contribui la creșterea OX2 în România”, a menționat Lăcrămioara Diaconu-Pințea, noul Country Manager OX2 România. De asemenea, și noii șefi ai directoarei plecate de la CEO sunt încântați să o aibă pe aceasta în echipa lor. „Sunt foarte entuziasmat să o am alături pe Lăcrămioara Diaconu-Pințea. Înțelegerea profundă a domeniului, experiența pe care o are în industria energetică și abilitățile solide de conducere reprezintă o combinație valoroasă. Cu această ocazie, aș dori de asemenea să-i mulțumesc lui Alexandru Nicoare pentru angajamentul și sprijinul acordat echipei locale. Compania OX2 este bine poziționată pentru a crea valoare pe termen lung în România, o piață cu fundamente de bază solide pentru energiile regenerabile”, declară Paul Stormoen, CEO OX2 AB. Compania suedeză e activă pe 11 piețe din Europa, are 350 de angajați și e listată la bursa din Stockholm. Conform unui comunicat de presă, OX2 dezvoltă, construiește și vinde parcuri eoliene onshore și offshore și parcuri solare fotovoltaice. În plus, OX2 oferă și servicii de gestionare a parcurilor eoliene și solare după finalizare. Portofoliul OX2 e format din proiecte eoliene și solare dezvoltate intern sau achiziționate în diferite faze de dezvoltare. Compania este activă și în dezvoltarea de proiecte bazate pe alte tehnologii de energie regenerabilă, cum ar fi hidrogenul și stocarea energiei.
Gelu Ionescu