Polițiștii locali din Motru au descoperit mai multe grămezi de deșeuri în zona fostei gropi de gunoi din satul Ploștina, abandonate pe marginea drumului de acces.
„Din păcate, încă mai sunt cetățeni care nu au înțeles că deșeurile, de orice fel, trebuie ridicate și depozitate controlat doar prin serviciul de salubrizare din cadrul Direcției Publice Motru. În urma verificărilor efectuate de polițiștii locali, în zona fostei gropi de gunoi din satul Ploștina, au fost identificate mai multe grămezi de deșeuri abandonate pe marginea drumului de acces, deși reglementările legale interzic depozitarea necontrolată a acestora. În speță, se vor face verificări pentru identificarea persoanelor vinovate și sancționarea acestora”, a anunțat Primăria Municipiului Motru.
Autoritățile atrag atenția că, în perioada următoare, zona respectivă va fi monitorizată de Poliția Locala, iar cei care nu înțeleg să depoziteze deșeurile doar în locuri special amenajate de către operatorul de salubrizare vor fi sancționați cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei. Fosta groapă de gunoi din municipiul Motru a fost închisă în anul 2017, după demersuri care au durat opt ani. Aceasta era deschisă încă din anul 1968, de când a fost înființat orașul Motru.
I.I.