Fosta directoare de Resurse Umane a CE Rovinari, bănuită de sustragerea documentelor secrete

244

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj a informat recent conducerea Complexului Energetic Oltenia că anterior înfiinţării CEO, adică înainte sau în anul 2012, de la actuala Sucursală Rovinari s-au sustras nişte documente cu caracter secret. Cea care ar fi intrat în posesia actelor ar fi o fostă directoare a fostei CE Rovinari, activistă a PDL Gorj.

“Complexul Energetic Oltenia a fost informat de către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj despre sustragerea unor documente oficiale de natură comercială, economică, şi unele documente cu caracter secret de la fostul Complex Energetic Rovinari, din perioada anterioară înfiinţării actualei companii. La momentul actual, cazul se află în faza de cercetare de către organele abilitate”, se arată într-un comunicat al CEO. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere ori distrugere a unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Directoare cu lipici
Sindicaliştii din CEO susţin că cea spre care s-ar îndrepta aceste acuzaţii ar fi chiar fosta directoare de Resurse Umane a CE Rovinari, Elena Gîrcu, membră PDL Gorj. Asta deoarece în conducerea CE Rovinari erau la momentul respectiv două femei, Maria Scurtu, director economic, rămasă în echipa de conducere a lui Ciurel, şi Elena Gîrcu.
Aceasta s-ar fi ocupat cu angajările în unitatea energetică şi cu salarizarea, fiind bine ancorată în partidul portocaliu. Cei din fosta conducere a termocentralei o apără pe aceasta spunând însă că femeia, care a făcut parte şi din comisia pentru negocierea contractului colectiv de muncă, în anul respectiv, nu ar fi avut acces la documentele secrete.
Elena Gîrcu nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere oficial, dar foştii ei şefi susţin că nu au fost audiaţi de anchetatori în lipsa actelor pentru care există un dosar penal în lucru.

Creţan l-a avertizat pe Ciurel
“Şi acum se sustrag documente. I-am spus managerului Laurenţiu Ciurel că pedeliştii nu dorm şi că îi pregătesc surprize pentru anul viitor”, a declarat Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, după ce a fost întrebat dacă are cunoştinţă de dispariţia actelor anchetate acum de poliţişti.
Sindicalistul susţine, de asemenea, că în perioda PDL, dar şi în actuala perioadă PSD sustragerea documentelor “bombă” care ajung apoi “pe surse” în mass-media este o practică aproape normală, la care nu s-a renunţat şi nici nu se va renunţa în prezent.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here