Fost șef din IPJ Gorj, prins sub influenţa alcoolului la volan

4964

Un bărbat de 63 de ani, din orașul Novaci, fost șef al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, a fost prins sub influenţa alcoolului la volan, astăzi. Acesta a primit o amendă, fiindu-i suspendat dreptul de a conduce.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu, a declarat că șoferul a fost oprit în trafic, pe strada Parângului, din orașul Novaci.

„La data de 29 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat în trafic un bărbat de 63 de ani, din orașul Novaci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parângului din orașul Novaci, având o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoana aflată sub influenta băuturilor alcoolice”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.