Fost secretar de stat în Energie: Parlamentarii trebuie să voteze urgent!

2697

Cu un sistem energetic trecut prin schimbări majore (unele care afectează comunități întregi, cum ar fi, de exemplu, închiderile capacităților de energie pe cărbune) este nevoie de mult-discutata strategie națională în Energie, o strategie legiferată așa cum are fiecare stat european.

Încă un apel vine de la fostul secretar de stat în Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, cel care a elaborat, în urmă cu ceva timp, împreună cu echipa sa, o strategie fiabilă, dacă putem să spunem așa, o strategie energetică ce nu a ajuns, din păcate, să fie votată ca lege. Andrei Maioreanu precizează:

”Obiectivele de investiții din domeniul energetic sunt în general proiecte complexe la care fundamentarea, proiectarea și obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor sunt activități de durată. La fel, punerea acestora în operă se poate întinde pe mai mulți ani. De aceea, toate proiectele trebuie incluse într-o strategie coerentă și demarate cât mai urgent.
România are nevoie urgentă de o Strategie Energetică.Un document asumat de statul român care să fixeze reperele dezvoltării (nu ale stagnării sau distrugerii!) sectorului energetic.Singura soluție pentru ca Strategia Energetică să devină funcțională este adoptarea acesteia prin votul parlamentarilor.Să fie asumată de toți jucătorii politici.Este soluția cea mai corectă pentru că permite integrarea tuturor opiniilor și asigură, prin vot, continuitate oferind investitorilor reperele necesare unei planificări pe termen lung”, a scris fostul secretar de stat pe pagina sa oficială.

1 COMENTARIU

  1. Bine spus ” dacă se poate spune așa”, auzi, ” strategie fiabilă ” la un psd ist. Asta este o blasfemie. Oare, cum poate un psd ist,fost țărănist, fost, fost, fost traseist să scoată din puțul gândirii o strategie fiabilă .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here