Tribunalul Gorj a pronunțat, marți, după exact patru ani de judecată, prima soluție în dosarul în care Gheorghe Păsărin și Dumitru Oprea, fostul primar și fostul viceprimar al comunei Bâlteni, au fost judecați pentru fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor, respectiv pentru abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălare a banilor. De pedepse au scăpat și patru oameni de afaceri trimiși în judecată cu Păsărin și Oprea, după ce au achitat prejudiciul de 2,8 milioane de lei produs părţii civile ANAF.
Judecătorii Tribunalului Gorj l-au achitat pe Gheorghe Păsărin pentru fals intelectual, uz de fals și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor și au încetat procesdul penal împotriva acestuia cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale. Verdictul este similar și în cazul fostului viceprimar Dumitru Oprea. Magistrații l-au obligat pe fostul primar să plătească, în solidar cu Solaris SRL, firma pe care a administrat-o până să fie ales în funcție, suma de 1.120.893 de lei către ANAF. Suma reprezintă impozit pe profit și TVA și a fost calculată la un control al inspectorilor financiari, până în mai 2014, când firma a intrat în insolvență.
Patru oameni de afaceri trimiși și ei în judecată în acest caz, dar achitați prin decizia Tribunalului Gorj, trebuie să plătească 83.000 de lei către ANAF.
Judecătorii au constatat recuperat prejudiciul de 2,8 milioane de lei produs de fostul viceprimar Dumitru Oprea și afaceriștii Ştefan Geamănu, Luminiţa Geamănu şi Constantin Șerban în ceea ce priveşte relaţiile comerciale încheiate între opt firme ale acestora. Trebuie spus că, în iunie 2015, cinci dintre aceste persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, de procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar ulterior au fost plasați în arest la domiciliu. Faptele pentru care au fost cercetați și, ulterior, judecați au fost comise în 2013, potrivit procurorilor.
În privința lui Gheorghe Păsărin procurorii au reținut că, ,,în calitate de primar al comunei Bîlteni şi ordonator principal de credite, a semnat şi aprobat, referatul de necesitate nr. 10977/29.08.2013, comanda nr. 11551/10.09.2013, factura fiscală nr. 333/22.09.2013, anexele nr. 4, 6 şi 8 din 12.11.2013, ordonanţarea de plată şi ordinul de plată nr. 821 din 22.11.2013 prin care a atestat în mod nereal faptul că Primăria Bîlteni a achiziţionat de la SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, cantitatea de 1800 tone nisip şi transportul aferent, dispunând totodată plata necuvenită către societate în sumă de 82.584 lei. Banii obţinuţi în acest mod au fost introduşi în circuitul legal astfel cu suma virată SC TRUST TLH CONSTRUCT SRL, s-au achitat obligaţii legale ale societăţii”. Dosarul a ajus pe rolul Tribunalului Gorj abia pe 27 decembrie 2018, iar judecata la instanța de fond a durat exact patru ani. Hotărârea poate fi atacată cu apel, așa că până la o soluție definitivă mai e cale lungă.
Claudiu Matei