Fost primar din Vâlcea, în căutarea “dreptății” la Târgu-Jiu

435

Ex-senatorul Emilian Frâncu, fost primar al municipiului Râmnicu Vâlcea până anul trecut, Emilian Frâncu a ajuns să își caute eliberarea din pușcărie pe la Tribunalul Gorj, unde ieri a fost adus pentru a-i fi analizată o cerere de punere a sa în libertate pentru a-și putea îngriji problemele de sănătate. El a fost prins în flagrant anul trecut când primea o mită de 50.000 de lei, lucru pe care însă nu l-a recunoscut, instanțele condamnându-l foarte repede la o pedeapsă de 4 ani cu executare, introducerea lui în spatele gratiilor producându-se în contextul în care și predecesorul său la primăria orașului, Mircea Gutău, a fost arestat tot pentru luare de mită.
Magistrații gorjeni nu au luat deocamdată nicio decizie privitoare la eventuale puneri în libertate a fostului edil, judecătorii cerând o expertiză medicală pentru a vedea dacă acesta poate fi tratat sau nu în cadrul sistemului medical al Administrației Naționale a Penitenciarelor. “Dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu următoarele obiective: – dacă petentul Frâncu Emilian Valentin, suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a ANP şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei. – dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii, urmând să aprecieze cu privire la perioada în care condamnatul poate fi tratat”, se arată în hotărârea de ieri a instanței.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here