Un fost polițist din Târgu-Jiu, Gabriel Negoiță, trimis în judecată pentru luare de mită, a fost condamnat, miercuri, la șapte ani și opt luni de închisoare cu executare.Decizia luată la Curtea de Apel Craiova este definitivă. Instanța din Bănie a majorat pedeapsa de cinci ani și opt luni, stabilită, initial, la Tribunalul Gorj. Fostul om al legii, în prezent pensionar, a fost dus, miercuri seara, în Penitenciarul Târgu-Jiu, urmând să fie transferat la o altă unitate de detenție din țară. ,,Aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de patru ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cuantumul celorlalte pedepse stabilite, de 3 ani şi 8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 8 luni închisoare cu executare în regim de detenţie. (…) Deduce durata reţinerii din data de 29 mai 2017. Dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 600 de lei (primită de la martorul CVA). Ia act că s-a restituit martorului CV suma de 275 de lei, contravaloarea compleului sportiv(trening). Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelante care nu contravin prezentei decizii”, a stabilit instanța din Bănie.Fostul agent din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu a fost trimis în judecată în luna septembrie a anului 2017, pentru mai multe infracțiuni, printre care și cea de luare de mită, fiind acuzat că ar fi comis 12 fapte. ,,La data de 12 decembrie 2016 martorul denunţător I.C. a sesizat că, în vara anului 2014, a avut o altercaţie minoră cu două persoane care, în timp ce se jucau cu o minge, au lovit autoturismul unui vecin. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, iar I. C. a apreciat că lucrurile au fost lămurite, considerând că a fost mai mult o discuţie între locatarii aceluiaşi cartier. După o lună, I.C. a fost contactat de N.G.– agent de poliţie la Poliţia Municipiului Târgu-Jiu, care i-a adus la cunoştinţă că este cercetat într-un dosar penal cu referire la incidentul mai sus menţionat. Agentul de poliţie i-a solicitat o întâlnire, spunându-i să vină în târgul de maşini. I.C. a acceptat şi s-a întâlnit în locul respectiv cu agentul care era îmbrăcat în uniformă. În cadrul întâlnirii, agentul N.G. l-a asigurat că nu sunt probleme în cadrul dosarului, întrucât o cunoaşte pe C.C. – mama uneia din cele două persoane cu care avusese altercaţia cu o lună în urmă şi va vorbi personal cu ea. La circa trei săptămâni, agentul de poliţie l-a contactat din nou telefonic pe I.C. solicitându-i o nouă întâlnire, împrejurare în care i-a cerut suma de 200 de lei pentru a vorbi cu C.C. şi a rezolva astfel favorabil dosarul pe care-l avea în cercetări. I. C. i-a înmânat numitului N.G. suma de 200 de lei. După aproximativ o lună, agentul de poliţie l-a contactat telefonic pe I.C. şi s-au întâlnit. Cu ocazia întâlnirii. N.G. l-a asigurat pe I.C. că a discutat cu C.C., că dosarul s-a finalizat, asigurându-l că nu mai sunt probleme şi i-a mai cerut suma de 200 de lei pentru motorină, întrucât îi trebuie să meargă la fiica sa. De asemenea, N.G. l-a mai contactat ulterior pe I.C. şi i-a mai solicitat 200 de lei pentru motorină, sumă pe care a primit-o de la denunţător. Suma de bani i-a fost înmânată agentului de poliţie pe strada Comuna din Paris, unde a venit cu autoturismul de serviciu şi fiind însoţit de un coleg”, potrivit unui comunicat de presă emis de reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în timpul cercetărilor. Bărbatul a ieșit la pensie, în timpul procesului.
L.F.