Fost parlamentar de Gorj, propus prefect al Capitalei

1256

Fostul senator de Gorj, Toni Mihail Greblă, a fost propus marți, în funcția de prefect al Capitalei, au transmis surse din PSD, citate de presa centrală. În prezent, Toni Greblă este președintele secției de drept privat din Consiliul Legislativ. Greblă a fost prefect și senator de Gorj, după care a ocupat funcția de judecător al Curții Constituționale între 2013 și 2015 și secretar general al Guvernului Dăncilă între 2018 și 2019. DNA l-a acuzat pe Greblă că, în perioada 2010 – 2015, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 – 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 – 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 de euro, dar în 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat definitiv. În februarie, Greblă a fost numit administrator al Companiei Naționale de Drumuri.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here