Fost director al UM Sadu, condamnat cu suspendare

1923

Un fost șef al Uzinei Mecanice Sadu va avea probleme în cazier de acum încolo după ce Curtea de Apel Craiova l-a condamnat definitiv în dosarul în care era acuzat alături de alți colegi de-ai săi că ar fi contribuit la dispariția a sute de tone de materiale din rezerva de mobilizare de care unitatea trebuia să dispună în cazul în care România ar fi intrat în război. Ancheta începută acum șase ani cu reținerea pentru 24 de ore a foștilor directori Gheorghe Lori Boian, Nicolae Dijmărescu și Bogdan Lucian Gabriel s-a încheiat acum doar cu condamnarea lui Dijmărescu. El a devenit „vinovatul de serviciu”, după ce, până acum, Judecătoria Târgu-Jiu a dispus achitarea inculpaților de acuzațiile ce le erau aduse. Curtea de Apel Craiova a venit însă cu o altă decizie, prin care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Așa s-a ajuns la condamnarea lui Dijmărescu. „Stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare faţă de inculpatul Dijmărescu Nicolae pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual. (…)Amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare şi stabileşte termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.(…)Impune inculpatului Dijmărescu Nicolae pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.(…)Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. c) – e) Cod penal, respectiv: anunţarea în prealabil a schimbării locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; schimbarea locului de muncă; comunicarea de informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, vor fi comunicate de inculpat Serviciului de Probaţiune Gorj”, se arată în decizia definitivă a Curții de Apel Craiova.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.