Fost deputat de Gorj, în topul notorietății naționale!

2403

Un fost parlamentar de Gorj vreme de mai multe mandate este în momentul de față în fruntea unui top al notorietății la nivel național, după cum relevă un sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda News.ro.

Victor Ponta este politicianul de care au auzit aproape toți românii, notorietatea acestuia fiind de 96,4%, în clasamentul respectiv el fiind urmat de Diana Șoșoacă, cu fix 95%. Restul politicienilor care apar acolo sunt – Marcel Ciolacu – 94,2%, Emil Boc – 90,9%, Mircea Geoană – 89,1%, Dacian Cioloş – 84,5%, George Simion – 82,8%, Nicolae Ciucă – 82,6%, Mihai Tudose – 54,8% şi Cătălin Drulă – 46,7%. Când vine însă vorba despre încrederea pe care o au românii în acest clasament, lucrurile se schimbă, iar Ponta nu mai este deloc fruntaș. Aici pe primul loc este Mircea Geoană, cu 37%, cei în cauză menționând că au multă și foarte multă încredere în secretarul general adjunct al NATO. În clasament urmează Emil Boc cu 36.3% încredere destul de multă şi foarte multă, respectiv Victor Ponta cu 24.9% încredere destul de multă şi foarte multă. Clasamentul este continuat de Marcel Ciolacu cu un capital de încredere de 24%, Nicolae Ciucă cu 20%, George Simion cu 19.8% şi Diana Şoşoacă cu 18.5%. În Dacian Cioloş au încredere destul de multă şi foarte multă 15.8% dintre participanţii la sondaj, în Mihai Tudose au încredere 13.5%, iar în Cătălin Drulă 9.5%. Datele pentru acest sondaj au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.
Gelu Ionescu

4 COMENTARII

  1. Nu a fost niciodată ptr Gorj, a favorizat doar două familii din Baia de Fier.
    A prostit votanții locali și naționali ca orice profitor din politica actuala….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here