Forumul Economic Regional, în premieră la Târgu Jiu

800

Cea mai importantă manifestare economică din zona Olteniei va avea loc în perioada 18-19 mai. Este vorba despre Forumul Economic Regional, manifestare organizată la Târgu Jiu, iar la eveniment vor participa: premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai Guvernului, autorităţile locale şi judeţene, precum şi ambasadori din mai multe state.

Forumul Economic Regional Oltenia va avea loc în perioada 18-19 mai, la Târgu Jiu. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, forumul se află la cea de-a treia ediţie, primele două ediţii având loc la Craiova. Manifestarea îşi propune să prezinte investitorilor străini oportunităţi pentru dezvoltarea economică şi socială în Oltenia.
Forumul Economic Regional va fi organizat pe patru secţiuni: industrie, agricultură, energie şi turism. “Pe 18 şi 19 mai vom avea în Gorj reprezentanţi ai Corpului Diplomatic. Am primit o informare de la Ministerul de Externe în acest sens. Vom realiza Forumul Economic Regional, la care vor participa reprezentanţii mediului de afaceri şi ai instituţiilor publice din regiunea Oltenia. Va avea patru secţiuni: industrie, agricultură, energie şi turism. Va fi o acţiune importantă, vor fi prezenţi aici ambasadorii multor state. Vor fi invitaţi ministrul de externe, primul-ministru şi alţi oaspeţi”, a precizat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Andrada Bărăitaru

1 COMENTARIU

  1. […] “Cea mai importantă manifestare economică din zona Olteniei va avea loc în perioada 18-19 mai. Este vorba despre Forumul Economic Regional, manifestare organizată la Târgu Jiu, iar la eveniment vor participa: premierul Victor Ponta, reprezentanţi ai Guvernului, autorităţile locale şi judeţene, precum şi ambasadori din mai multe state. (…) Manifestarea îşi propune să prezinte investitorilor străini oportunităţi pentru dezvoltarea economică şi socială în Oltenia. Forumul Economic Regional va fi organizat pe patru secţiuni: industrie, agricultură, energie şi turism.” („Gorjeanul”, 24 martie 2014) […]

Dă-i un răspuns lui Ponta trădează din nou Gorjul: Forumul Economic Regional a fost anulat! | gorjNEWS.ro Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here