Formulare europene pentru şomerii gorjeni

367

ajofm facuta de mine33 de formulare E301 şi 52 de solicitări pentru formularul European E302 au fost primite la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj de la începutul acestui an şi până la ora actuală.

În calitatea sa de serviciu public de ocupare al unui stat membru UE, AJOFM Gorj are printre atribuţiile sale, aplicarea prevederilor europene referitoare la coordonarea sistemelor de securitate socială. Aceste prevederi se regăsesc în Regulamentul 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind coordonarea sistemelor de securitate socială, respectiv Regulamentul nr. 987/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. Astfel, punând în aplicare prevederile regulamentelor de mai sus, de la începutul acestui an şi până în prezent, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a eliberat un număr de 33 de formulare europene E301, în vederea certificării perioadelor de asigurare realizate în sistemul asigurărilor pentru şomaj din România. “Am avut 16 solicitări pentru obţinerea prestaţiei de şomaj în Spania, 12 pentru Italia, câte două pentru Franţa şi Slovenia, şi o solicitare a fost pentru Austria. De asemenea, pentru certificarea legată de membrii familiei unei persoane aflate în şomaj care trebuie luaţi în considerare la obţinerea şi calculul prestaţiilor de şomaj, în cadrul AJOFM Gorj au fost primite până acum alte 52 de solicitări pentru eliberarea formularului E302, pentru instituţia competentă din Spania”, a declarat Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here