Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că au fost demarate acțiunile de prelevare a probelor prin foraj pe traseul viitorului drum de mare viteză Craiova-Târgu Jiu.
„Operațiuni importante pentru realizarea Proiectului Tehnic necesar construcției drumului Expres Craiova Târgu-Jiu! La ora actuală sunt prelevate probe prin foraj pe traseul viitorului drum de mare viteză! În paralel se lucrează la studiile topo și la documentația necesară obținerii avizelor și acordurilor necesare construcției acestui drum”, a anunțat compania de drumuri.
Certificatele de urbanism au fost emise deja de autoritățile locale.
„A fost aprobat Certificatul de Urbanism pentru drumul expres Craiova Târgu-Jiu, de către Consiliul Județean Gorj. Țânțăreni, Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Bărbătești, Jupânești, Tg. Cărbunești, Scoarța, Dănești, Târgu Jiu sunt localitățile care au aprobat PUG-ul pentru ca acest important proiect să devină realitate. O veste bună pentru gorjeni și încă o dovadă pentru sceptici că acest proiect merge mai departe. Sper să fie parcurse și celelalte etape de către autorități și de către cei care lucrează la documentații”, a declarat deputatul de Gorj, Mihai Weber.
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic trebuie să fie finalizat până anul viitor în luna aprilie. Apoi va fi scos la licitație contractul pentru construcția efectivă a drumului expres Craiova-Târgu Jiu, care va avea o lungime de aproximativ 110 km.
I.I.