Fondul de carte al Bibliotecii Judeţene, îmbogăţit cu peste 8.000 de volume

133

În cursul anului 2012, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” şi-a îmbogăţit fondul de carte cu peste 8.000 de volume, ajungându-se astfel la un fond total de aproape 300.000 de volume.

Peste 8.000 de volume au intrat în anul 2012 în fondul de carte al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Fie că au fost achiziţionate din surse bugetare proprii, fie că au fost donate, miile de cărţi noi le oferă utilizatorilor bibliotecii un motiv în plus să-i treacă pragul tot mai des. „În anul 2012, fondul de carte al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” s-a îmbogăţit cu 8.292 de volume. În prezent, fondul total gestionat se ridică la 292.000 de volume. În ceea ce priveşte numărul de utilizatori, aceştia au crescut de la 9.825, în 2011, la 11.370, în 2012”, a precizat Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Aceasta a mai remarcat că o creşterea semnifică s-a înregistrat în ceea ce priveşte numărul utilizatorilor serviciilor de internet ale bibliotecii, numai în cursul anului 2012 fiind înregistrat un număr de 15.464 de astfel de vizitatori. Tot în cursul anului trecut, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” a iniţiat mai multe proiecte culturale de care au beneficiat 5852 de utilizatori, 2734 dintre aceştia fiind copii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here