Focar de rabie la Jupâneşti

390

vulpe rabieUn caz de rabie a fost diagnosticat ieri la o vulpe ucisă în gospodăria cetăţeanului Iosif Aurelian Wagner din satul Vierşani, comuna Jupâneşti. Acesta a fost cel de-al treilea focar de rabie depistat la vulpi de la începutul anului şi până în prezent.

„În urma anchetei epizootologice întocmită de medicul veterinar din localitate, rezultă că vulpea a pătruns în curtea cetăţeanului unde a fost ucisă. Vulpea nu a muşcat persoane sau animale domestice din gospodăria respectivă. În urma examenului de laborator s-a diagnosticat focarul de rabie. Au fost instituite măsurile sanitar-veterinare specifice pentru împiedicarea transmiterii bolii şi asanarea focarului”, a declarat Ion Iliuţă, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj. Conducerea instituţiei aminteşti cetăţenilor gorjeni că rabia este o zoonoză ce nu poate fi tratată, iar măsura de prevenire a bolii o reprezintă vaccinarea antirabică anuală obligatorie a carnasierelor, în prezent fiind gratuită. Orice modificare a comportamentului animalelor domestice şi sălbatice precum agresivitate excesivă, salivare abundentă, trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau administraţiei publice locale.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here