Foc pus din răzbunare

906

Un cioban din comuna gorjeană Hurezani a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru distrugere prin incendiere. Supărat pentru că nu a fost plătit, ciobanul a dat foc mai multor bunuri din fermă. Zeci de baloți de fân s-au făcut scrum, fiind incendiate inclusiv o camionetă și o remorcă.

Fapta a avut loc la sfârșitul verii trecute, în satul Florești al comunei Țânțăreni. „Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi incendiat o încăpere pentru adăpostirea animalelor în care se aflau baloți de fân și un autovehicul nefuncțional, ce aparțineau unui bărbat de 57 de ani, din comuna Țânțăreni”, anunța IPJ Gorj, la vremea respectivă.
Un sătean a observat flăcările și l-a anunțat pe proprietarul fermei. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la secţia de pompieri din Turceni, care au lichidat incendiul şi au stabilit că focul a fost pus intenționat.
„În timp ce pompierii interveneau pentru lichidarea incendiului, la faţa locului a venit şi inculpatul, care era în stare de ebrietate, şi care a afirmat că e supărat pe persoana vătămată că nu 1-a plătit pentru munca ce a efectuat-o în gospodăria sa. Ulterior, inculpatul a recunoscut în faţa organelor de poliţie că el a dat foc bunurilor persoanei vătămate”, potrivit documentului de la instanță.
Ciobanul a spus că a dat mai întâi foc unor haine pe care le-a aruncat pe scaunul dreapta faţă al camionetei, de unde focul s-a extins, iar autoturismul a ars în totalitate. Apoi a aprins câțiva saci din material textil ce se aflau în remorca din apropiere, aceasta fiind afectată doar parțial de incendiu, întrucât focul a fost lichidat de pompieri.
Au ars în schimb toți cei 68 de baloți de fân a câte 350 kg fiecare depozitați în apropierea autovehiculului distrus.
La audieri, ciobanul a recunoscut şi regretat fapta săvârșită. Săptămâna trecută, Judecătoria Târgu-Cărbunești l-a condamnat pe bărbat la 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Pedeapsa a fost suspendată pe un termen de supraveghere de trei ani. În acest timp, bărbatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere, inclusiv să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile lucrătoare, în cadrul primăriei sau școlii gimnaziale din Hurezani.
Judecătorii au menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de cioban și s-a decis disjungerea laurii civile a cauzei. Proprietarul fermei a solicitat daune materiale de 13.000 de lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here