Foamea de poezie

1089
Boşii coaliţiei PDL-PSD ne-au dat o pauză la politichie, până pe 15 septembrie, când au stabilit că se va produce, în sfârşit, asumarea răspunderii Guvernului pe Legile educaţiei, salarizării unice şi cea a reducerii cheltuielilor bugetare. Deci abia marţea viitoare se întâmplă bucuria unora sau pocinogul altora.

Cum vreţi s-o luaţi. N-am făcut nici o aluzie răutăcioasă la PSD, deşi nu le doresc răul. Ambele partide ar trebui să ţină seama de îndemnul înţelept al preşedintelui Băsescu de a apela la un limbaj civilizat în frecuşurile zilnice dintre ele ori să le lase baltă, că doar nu sunt în campanie electorală ca veşnic încruntatul Mircea Geoană, starostele temporar al PSD, cam “prostănac” de felul lui, aşa cum la boscorodit Tătuca Ion Iliescu.

Singurii care fie că sunt, fie că nu sunt bugetari şi nu au parte de sporuri de noapte, sporurile pentru orele suplimentare şi sporuri de sărbători, adică sporuri peste sporuri bine plătite, precum stresaţii magistraţi, sunt, desigur, poeţii. Care fac ce fac şi nu tac nici pe timp de răzmeriţe mai mici sau mai mari, locale sau chiar mondiale ori criminale de-a dreptul ca bulibăşeala din decembrie ’89, darmite pe timp de pace, sunt poeţii.
Ca să intre într-o linişte meritată au ba, guvernanţii le-au mai promis şi magistraţilor salarii majorate ca la barosanii cu care aceştia se compară. Considerabil mărite în comparaţie cu prevederile iniţiale ale proiectului legii de salarizare unică. Generosul Guvern, care nu dă de la el, ci din banii împrumutaţi de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană, le mai permite şi funcţionarilor publici să lucreze la firmele private. Ceva în genul celor care, mai anii trecuţi, s-au găsit să le dea o mână de ajutor – nu pe degeaba – firmelor unor bulgari dovediţi spioni şi apoi scăpaţi ca nevinovaţi. Şi ai noştri, dar şi bulgarii.
Avem, deci, timp să mai vorbim şi de altceva ce se petrece maiestuoso-frumos în judeţul Gorj. Cu cheltuieli modice şi mult efort în folosul comunităţii naţionale a poeţilor, profesoara, traducătoarea şi directoarea Bibliotecii Judeţene “Christian Tell”, distinsa Alexandra Andrei, ajutată de multiplele sale calităţi şi de factotumul nostru amic şi coleg de breaslă Ion Popescu-Brădiceni a pus la cale şi a început, încă de ieri, Atelierul Naţional de Poezie “Serile la Brădiceni”.
S-a lansat revista „Serile la Brădiceni”, împreună cu revistele “Portal Măiastra”, ticluită cu erudiţie şi osârdie de prof. dr. Zenovie Cârlugea şi revista de literatură şi artă “Caietele Columna” a Centrului de Cultură şi Artă “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu, redactor şef Vasile Ponea. Moderatoarea Alexandra Andrei, despre care se zice că ar fi adus bani de acasă spre a ieşi la liman din criza în care se află cultura gorjeană, a prezentat şi vreo câteva lansări de carte, unele dintre ele fiind semnalate până acum în cotidianul dumneavoastră de suflet – “Gorjeanul”.
Una peste alta, foamea proverbială a poporului român s-a mai potolit puţin prin hrana spirituală produsă suplimentar şi fără costuri la buget din nectarul poeţilor aflaţi pe meleagurile lui Tudor Arghezi şi Constantin Brâncuşi, la această ediţie a “Serilor la Brădiceni”, ce se va încheia mâine, de Sfânta Marie Mică, chiar la Brădiceni.
Foamea de poezie, tradiţională, ne face mai puternici şi mai bogaţi spiritual, cel puţin, în Ţara lui Arghezi, cum mai este cunoscut Gorjul. Iar dacă nu ne atingea criza economică, Atelierul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni – 2009” ar fi fost un Atelier şi Festival Internaţional. Poate la anul.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.