FNME vede în Gerea salvatorul CEO

550

Federaţia Naţională Mine Energie, organizaţie reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ”energie electrică, petrol şi gaze şi minerit energetic”, a solicitat, în scris, sprijin ministrului Energiei pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia. Reprezentanţii FNME acuză, în continuare, conducerea CEO de management defectuos şi îi cere ministrului să elaboreze şi să susţină un act normativ similar cu HG 138/2013. „Considerăm că situaţia economico-financiară şi socială gravă din prezent a companiei se datorează actului deficitar de management al Directoratului şi al Consiliului de Supraveghere, cât şi reglementărilor din legislaţia primară şi secundară a sectorului de activitate unde funcţionează compania. Vă informăm că, în ultimele luni au plecat din societate peste 3.000 de salariaţi, iar situaţia prezentată mai sus persistă, managementul companiei apelează doar la soluţii pompieristice de moment (şomaj tehnic, modificări ale programului de lucru, nerespectarea tehnologiilor), care creează tensiuni în rândul salariaţilor. Având în vedere că situaţia grea a companiei este amplificată şi de tratamentul discreţionar aplicat de A.N.R.E., scăderea consumului de energie electrică la nivel naţional şi ţinând cont că statul român, prin ministerul pe care îl conduceţi, este proprietarul majoritar, vă solicităm să ordonaţi elaborarea şi susţinerea unui act normativ similar HG 138/2013 fără de care existenţa Societăţii Complexul Energetic Oltenia este pusă în pericol şi implicit siguranţa sistemului energetic naţional”, se arată în comunicatul FNME.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here